Președintele rus Vladimir Putin ar trebui inclus în sancțiunile adoptate împotriva Moscovei, excluderea sa fiind o greșeală, este de părere Vera Jourova, vicepreședintă a Comisiei Europene, potrivit Reuters.

"Vladimir Putin ar trebui să fie primul pe listă", a declarat Vera Jourova, care este de asemenea comisar european pentru valori și transparență, citată miercuri de cotidianul Hospodarske Noviny din Cehia, țara sa de origine.

"Există întotdeauna o întrebare dacă este vorba de arta profesionistă a diplomației sau de o slăbiciune. Aș zice că este a doua variantă", a adăugat ea pentru publicația citată, făcând referire la excluderea lui Vladimir Putin din sancțiunile convenite marți de miniștrii de externe din Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană a aprobat marți o primă serie de sancțiuni împotriva Rusiei, care include interdicția de intrare pe teritoriul european a unor înalți oficiali ruși, limitarea accesului Moscovei la piețele financiare europene și un embargo comercial asupra regiunilor Donețk și Lugansk.

Vladimir Putin a recunoscut luni independența regiunilor separatiste proruse Lugansk și Donețk din estul Ucrainei și a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul și alimentând temerile privind izbucnirea unui război. Decizia a fost condamnată de comunitatea internațională drept o încălcare a integrității teritoriale și a suveranității Ucrainei.