Comitetul de miniștri al Consiliului Europei, preocupat de abrogarea recursului compensatoriu
Comitetul de miniștri al Consiliului Europei (CoE) își exprimă "profunda preocupare" față de abrogarea recursului compensatoriu, fără a oferi în același timp o altă modalitate de compensare care să îndeplinească cerințele CEDO.
Comitetul de miniștri, organismul de decizie al CoE, amintește de
"vechile probleme structurale" ale României cu suprapopularea
închisorilor și condițiile de detenție inumane și degradante, menționând
totuși că s-au obținut progrese importante, mai ales în ce privește
reducerea supraaglomerării centrelor de detenție, potrivit unui comunicat al forului de la Strasbourg, citat de Agerpres.
Comunicatul Comitetului de miniștri al CoE este difuzat în urma
reuniunii sale din această săptămână, la care s-a discutat între altele
supravegherea executării unor decizii ale CEDO (Curtea Europeană a
Drepturilor Omului), inclusiv în cazul Rezmiveș și alții și Brăgădireanu
împotriva României, în care reclamanții s-au plâns în special de
condițiile de detenție în diferite unități penitenciare sau centre de
reținere și arestare preventivă ale poliției.
Comitetul de miniștri precizează în comunicat că a avut un "schimb de
opinii" cu ministrul român al justiției, Cătălin Predoiu, și că a notat explicațiile date
de ministru referitor la efectele contraproductive ale recursului
compensatoriu, salutând faptul că acesta s-a angajat, în numele Guvernului român, să pregătească și să prezinte fără întârziere
Comitetului un nou plan "comprehensiv" de acțiune, care să cuprindă și
măsuri de consolidare "de urgență" a serviciilor de probațiune și, în
general, de reglementare a cauzelor de bază ale "problemelor serioase"
aflate la originea cazurilor discutate.
Este de importanță "extremă", mai subliniază Comitetul, ca acest plan de acțiune să cuprindă măsuri "urgente" de creare a unui nou sistem de remedii compensatorii conforme cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu efect retroactiv, care să acopere toate cazurile similare aflate în prezent în atenția CEDO sau care ar putea fi aduse în atenția Curții Europene a Drepturilor Omului.
Miercuri, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat proiectul de lege al PNL privind abrogarea recursului compensatoriu.
Pe 28 noiembrie, ministrul Cătălin Predoiu avertiza că legea recursului compensatoriu nu poate fi abrogată întrucât vor urma condamnări de la CEDO, nu pot fi construite rapid pentenciare noi, iar legea penală mai favorabilă oricum li se va aplica infractorilor.
Dezbateri intense
Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, a participat la reuniunea din 5 decembrie de la Strasbourg a Comitetului Delegațiilor Miniștrilor în format Drepturile Omului (CM-DH) dedicată supravegherii executării hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului.
După trei ore de dezbateri intense, în urma poziției și argumentelor prezentate de Ministerul justiției din România, Comitetul de Miniștri a hotărât să amâne emiterea unei rezoluții critice la adresa sistemului penitenciar din România și să emită în loc o decizie de recomandare, anunță Ministerul justiției.
"A fost o dezbatere dificilă cu rezultate pozitive pentru România. Dar trebuie să gândim, redactăm și aplicăm un plan urgent de măsuri integrate pentru a rezolva durabil problema condițiilor din penitenciare și siguranța cetățenilor și de a stopa condamnările României la CEDO. Mă bucur să am sprijinul prim-ministrului în această direcție”, a declarat Predoiu.
Comentarii