Problemele legate de aprovizionarea întreruptă la nivel mondial cu diverse materii prime și materiale în timpul pandemiei de COVID, precum și prețurile galopante la energie, nu au afectat negativ exporturile bulgare în general, scrie cotidianul Sega.

Problemele legate de aprovizionarea întreruptă la nivel mondial cu diverse materii prime și materiale în timpul pandemiei de COVID, precum și prețurile galopante la energie, nu au afectat negativ exporturile bulgare în general.

În pofida nemulțumirilor din partea mediului de afaceri, conform cărora devine necompetitiv din cauza costurilor de producție tot mai mari, Bulgaria continuă să câștige poziții pe piețele mondiale. În același timp, o serie de mărfuri bulgărești sunt vândute la prețuri mai bune decât concurenții lor.

Asta arată o analiza anuală a Camerei Bulgare de Comerț cu privire la exporturile Bulgariei. În 2021, exportul mărfurilor bulgărești s-a ridicat la 41,9 miliarde de dolari, ceea ce este cu 31% mai mult decât în anul precedent.

„Dacă există companii care au suferit din cauza întreruperii livrărilor, din cauza restricțiilor pandemiei de COVID, atunci acest lucru este echilibrat de reorientarea lanțurilor de aprovizionare.

Pandemia le-a dat o șansă multora dintre firmele bulgare, deoarece companiile multinaționale au decis că este mai important pentru ele să aibă o aprovizionare sigură de la distanțe mai scurte, astfel încât producția unui produs finit să nu se oprească.

Lipsa unui element oprește întreaga linie de producție și pierderile în aceste cazuri sunt mult mai mari, decât prețul mai mare oferit de producătorul bulgar față de cel din Indonezia, Malaezia sau Thailanda”, a comentat autorul studiului, Veselin Iliev, director general de Cooperarea economică externă la Camera Bulgară de Comerț.

În fruntea listei de export a Bulgariei pentru încă un an se află produsele electrice și electronice (locul 1), precum și de inginerie mecanică - (locul 3). Pozițiile lor de frunte s-au consolidat permanent, ceea ce este lăudabil pentru business-ul bulgar, care a decis să dezvolte producții de înaltă tehnologie și produse finite, în loc să lanseze materii prime și semifabricate ieftine și rapide.

Printre primele patru mărfuri ca valoare în valută se numără cuprul și produsele din cupru (locul 2) și purtătorii de energie (combustibili și energie electrică) - locul 4. În mod tradițional, în ultimii ani, locul cinci a fost ocupat de cereale. Aceste 5 grupe de mărfuri formează peste 1/3 din exporturile Bulgariei.

Pentru primul an, numărul grupelor de mărfuri ale căror exporturi au depășit un miliard de dolari a crescut de la 10 la 15. Inflația este, fără îndoială, de vină pentru veniturile mai bune ale companiilor bulgare din vânzările în străinătate. Acest lucru se aplică mai ales exportului de materii prime, unde creșterea preturilor reușește să compenseze scăderea vânzărilor. De exemplu, exportul de carburanți anul trecut a scăzut cu 1/3 ca volum - de la 2,813 milioane de tone în 2020 la puțin sub 2 milioane de tone în 2021, dar din punct de vedere valoric, grupul de mărfuri a înregistrat o creștere de 1,106 miliarde de dolari, la 1,292 miliarde de dolari, sau 17%.

Situația este similară și în cazul metalelor, ale căror prețuri la bursele internaționale au înregistrat recorduri în ultimii doi ani. Cantitatea exporturilor de cupru catodic și anodic este în scădere, dar veniturile din vânzările din străinătate sunt în creștere. În cazul cuprului catodic, de exemplu, încasările au crescut cu 50%, ceea ce îl face anul trecut marfa cu cel mai mare volum ca valoare din exporturile bulgare, cu venituri de 1,773 miliarde de dolari. Separat, exportul de cupru anodic a fost de 1,026 miliarde de dolari. Principalul lor producător este rafinăria de cupru din Pirdop.

Datorită prețurilor ridicate ale metalelor, printre principalele mărfuri de export cu venituri de peste un miliard de dolari, s-au clasat fierul, oțelul și produsele din acestea, iar pe piețele mondiale, Bulgaria a urcat pe locul doi ca cel mai mare exportator de profiluri de fier și oțel.

Exportatorii de cereale au câștigat, de asemenea, foarte mult de pe urma cotărilor la bursă. Grâul este lider aici - anul trecut Bulgaria a exportat 5,076 milioane de tone pentru 1,356 miliarde de dolari. Din punct de vedere al cantităților, creșterea este cu 60%, iar din punct de vedere valoric - de 94%, aproape dublu față de anul precedent. Acest lucru explică și de ce producătorii bulgari de cereale sunt acum atât de „sensibili” la importurile în Europa fără taxe și bariere tarifare de cereale semnificativ mai ieftine din Ucraina după izbucnirea războiului.

„Pentru contribuția cerealelor – grâu, floarea soarelui, porumb, în lista noastră de export în ultimii ani modul european de subvenționare joacă și el un rol decisiv. Acesta stimulează culturile agricole care au un proces de extracție deosebit de industrializat. Subvențiile disproporționate au dus la o scădere a culturilor de fructe și legume ce necesită forță de muncă intensă și îngrijire zilnică și, din păcate, Bulgaria a devenit un importator net de fructe și legume”, a comentat Iliev.

De asemenea, inflația „ajută” producătorii de produse finite să înregistreze vânzări mai bune în străinătate. „Ținând cont de faptul că prețurile de producție ale întreprinderilor au crescut cu 20-30%, cred că creșterea reală a exporturilor în ceea ce privește prețurile din 2020 este de aproximativ 10-12%”, subliniază expertul.

Prețurile cresc peste tot - inclusiv pentru concurenții noștri, dar, în ciuda acestui fapt, o serie de mărfuri bulgare cu valoare adăugată ridicată se comportă excelent pe piețele mondiale. De exemplu, produsele de electronică și electrotehnică au înregistrat o creștere medie anuală de 7% în ultimii cinci ani, în timp ce pentru aceeași perioadă importurile mondiale au crescut cu 5% pe an. Exporturile de mașini și aparate au evoluat și ele bine și au înregistrat o creștere medie anuală de 6%, în timp ce importurile mondiale - 3%. „Aceasta înseamnă că producătorii bulgari ai acestor produse sunt competitivi pe piețele globale și înlocuiesc alți furnizori”, explică Iliev.

Același lucru se poate spune și despre produsele din industria chimică, piese și componente auto, biciclete, produse farmaceutice, instrumente optice și de măsură, mobilier, care prezintă o dezvoltare rapidă și se află în fruntea listei bulgare de export, cu vânzări de peste un miliard de dolari în străinătate. Datele despre exportul de energie electrică sunt și ele impresionante. În 2021, când a început creșterea semnificativă a prețurilor la energie,

Bulgaria a crescut brusc exporturile de energie electrică la 5.853 GW/h față de 4.422 GW/h în anul precedent. Veniturile în valută au crescut și mai mult - anul trecut au fost de 632 de milioane de dolari, față de 229 de milioane de dolari, mult mai modest, cu un an mai devreme. În regiune, doar România are un export mai mare de energie electrică - 658 milioane de dolari, iar Grecia și Turcia exportă de 2,5 ori mai puțin decât Bulgaria. 

Care sunt piețele bulgare

 Țările din UE și din Spațiul Economic European devin din ce în ce mai importante pentru furnizorii bulgari, potrivit studiului Camerei Bulgare de Comerț. Comerțul de proximitate devine din ce în ce mai căutat ca destinație de lucru, care sunt, de asemenea, supus unor bariere tarifare și non-tarifare. Cea mai importantă piață este Germania - cu o cotă de 15% în toate exporturile bulgare. Urmează România 10,2%, Italia 7,6%, Grecia 6,6%, Turcia 6,2%.Franța, Belgia, China, Spania, Polonia sunt, de asemenea, în Top 10.

Acești 10 parteneri reprezintă o piață pentru 60% din exporturile Bulgariei. Și pentru aproape toate aceste țări, exporturile bulgare în ultimul an au crescut cu rate de două cifre de 20% și mai mult. În ce domenii se descurcă Bulgarie cel mai bine În 2021, Bulgaria a reușit să urce pe locul doi în lume în ceea ce privește exporturile de ulei de floarea-soarelui, cu vânzări de peste 730 de milioane de dolari.

Acesta este exportat în principal în Germania și Turcia. Bulgaria are succes și la exportul uleiului de floarea soarelui, produs final, mai scump. Veniturile din export se ridică la 691 de milioane de dolari din exporturi, ceea ce ne face să ocupăm al treilea loc ca cel mai mare exportator de ulei de floarea soarelui din lume. Mărfurile sunt vândute în principal în Spania, Italia, Turcia și Grecia.

Printre combustibilii exportați cu o pondere mare este biodieselul. Se obține în principal din rapiță, pe care până acum câțiva ani producătorii bulgari o exportau direct. Acum, însă, în Bulgaria funcționează multe fabrici mici de procesare a rapiței în combustibil. În anul 2021, au fost exportate 542.000 de tone de biodiesel în valoare de 926 de milioane de dolari. Creșterea cantitativă este de 28%, iar în moneda realizată - 118%. Cumpărătorii de biodiesel bulgăresc sunt principalele țări din UE - România, Italia, Ungaria, Austria, Grecia.Există, de asemenea, câteva mărfuri de nișă în privința cărora Bulgaria s-a impus ca lider mondial.

De exemplu, e pe primul loc pe piață pentru un produs specific - cireșele conservate temporar, folosite în principal în cocktailuri. Exportul realizat de producătorul bulgaro-italian anul trecut a fost de 32 de milioane de dolari.

Bulgaria deține 21% din piața mondială de ficat de rață și se află pe locul trei în lume în ceea ce privește exporturile de carne congelată de rață. Bulgaria s-a impus pe poziția a doua la exportul de furtunuri de frână și îngrășăminte cu azot. A urcat pe locul doi la exportul de sodă calcinată și pe locul patru la exportul de aparate de jocuri datorită sectorului IT puternic din Bulgaria.

Produsele din industria de armament sunt excluse din analiză, deoarece Institutul Național de Statistică tratează aceste informații ca fiind confidențiale. Dar, pe baza datelor în oglindă din alte țări, în 2021 Bulgaria a exportat bunuri pentru apărare în valoare de cel puțin 566 de milioane de dolari. Exportul real este mai mare, deoarece o serie de țări care sunt piețe pentru producția militară bulgară, de asemenea, nu oferă date despre comerțul lor. Pentru 2020, exportul de producție specială este estimat la 614 milioane de dolari.

Sursa: RADOR