Dacă interconectorul va întârzia, prețul gazului va fi ridicat.

Legătura de gaze cu Grecia s-ar putea să nu funcționeze nici în octombrie, a informat postul public de radio de la Sofia (BNR), care îl citează pe directorul executiv al Bulgargaz, Liudmil Ioțov, în cadrul unei ședințe a Comisiei pentru Reglementare în domeniul Energiei și Apelor.

Marți, autoritatea de reglementare a examinat propunerea furnizorului public de a crește prețul gazelor naturale în august la 298 leva pe MW/h, potrivit Sega. Comisia va emite o decizie până pe 12 august.

În cadrul întâlnirii, a mai devenit clar că nu sunt de așteptat probleme cu aprovizionarea cu gaze în următoarele luni, a anunțat BNR. Prețurile, însă, nu pot fi anticipate.

Punerea în exploatare a interconectorului cu Grecia este de o importanță cheie pentru prețul gazului în Bulgaria. Acum Bulgaria primește gaz azer printr-un alt punct de frontieră și din acest motiv plătește mai scump - contractul favorabil cu Azerbaidjan prevede că livrările se vor face prin legătura Stara Zagora - Komotini, iar dacă se folosește o altă rută, prețul va fi diferit.

Între timp, guvernul interimar a anunțat că au fost destul de multe observații cu privire la calitatea construcției interconectorului - inclusiv de la Serviciul de Pompieri, de la Sisteme de irigare etc. În afară de asta, se pare că partea greacă nu și-a încheiat încă pe deplin lucrările privind automatizarea racordului de gaz.

A reieșit un obstacol ridicol - Consiliul de Supraveghere al companiei bulgaro-grece ICBG, care este operatorul interconectorului, nu a fost încă înregistrat. Evident că în ultimele sale zile guvernul Petkov a depus la Agenția pentru Înregistrări documente pline de greșeli de ortografie, omisiuni și inexactități, motiv pentru care înregistrarea a fost refuzată. Exemplu - numele a doi reprezentanți ai părții grece au fost încurcate.

Sursa: RADOR