În războiul civil sirian au fost uciși deja 470.000 de oameni, potrivit unei organizații non-guvernamentale. Cifră de de două ori mai mare față de estimările ONU. Totodată, 1,9 milioane de persoane au fost rănite.

Din 2011, în Siria domnește violența, după ce demonstrații pașnice s-au transformat într-un război complex. O organizație non-guvernamentală publică acum cifre alarmante: 11,5 la sută dintre sirieni au fost uciși sau răniți. Studiul, publicat de The Guardian, aparține Syrian Centre for Policy Research (SCPR).

În plus, infrastructura și instituțiile au fost "aproape distruse”, conform studiului intitulat "Confronting Fragmentation".
 
Potrivit cifrelor prezentate până acum de Națiunile Unite, ar fi vorba de 250.000 de sirieni care au murit din 2011 încoace. SCPR susține că în realitate ar fi 470.000 de victime, aproape de două ori mai mult decât estimarea ONU. Cei mai mulți au fost victime directe ale conflictului, circa 70.000 de oameni au murit în urma leziunilor, a lipsei de îngrijire medicală sau din cauza foamei.
 
Cifrele ONU sunt mult mai mici, deoarece organizația nu a putut avea acces la informații exacte din Siria, din timpul conflictului, a declarat autorul studiului, Rabie Nasser, pentru The Guardian.
 
Totodată, 1,9 milioane de persoane au fost rănite, iar speranța de viață a scăzut: de la 70 de ani în 2010, la 55,4 în 2015. 
 
45 la sută dintre locuitori au fost strămutați, potrivit studiului.

În ceea ce privește pagubele economice, acestea se ridică la aproape 226 miliarde de euro. The Guardian, preluat de Spiegel Online, precizează că studiul se bazează pe informații culese din Siria.

În orașul Alep, asupra căruia forțele guvernamentale au intensificat ofensiva în ultimele săptămâni, mai trăiesc circa 300.000 de persoane, cărora li se furnizează apă și alimente.

Potrivit Comitetului Internațional al Crucii Roșii, circa 50.000 de locuitori au decis să plece în urma lansării ofensivei forțelor fidele președintelui Bashar al-Assad.