Cetățenii europeni care au călătorit în Irak, Siria, Iran și Sudan nu vor mai putea călători fără viză în SUA. Măsura urmează să fie adoptată de Congres după atentatele de la Paris, ai căror autori erau cetățeni europeni.

Congresul american va înăspri în următoarele zile programul de scutire de viză de care beneficiază în prezent 38 de țări bogate, dintre care 23 din UE, pentru a obliga anumiți călători ce au legături cu Siria sau alte țări să obțină viză SUA, informează AFP, preluată de 24heures.ch.

Reforma sistemului de scutire de viză este una dintre măsurile Congresului american după atentatele de la Paris, ai căror autori, cetățeni francezi și belgieni, ar fi putut lua avionul spre New York, fără a putea fi reperați de autorități.

Congresmenii estimează că o procedură de viză, ce va include un interviu cu un agent consular și luarea de amprente digitale, va permite blocarea oricărei infiltrări.

Modificările la programul de vize au fost adoptate săptămâna trecută de Camera Reprezentanților, unde republicanii sunt majoritari, și au fost incluse în bugetul ce urmează să fie adoptat în perioada următoare de către cele două camere ale Congresului.

Viză pentru europenii care au fost în Irak, Siria, Iran și Sudan

Scutirea de vize nu se va mai aplica în mod automat tuturor cetățenilor din cele 38 de state bogate, incluse în programul ESTA.

Vor avea nevoie de viză cetățenii care:

  • au dublă cetățenie. Sunt vizați doar cei care, pe lângă cetățenia unuia dintre cele 38 de state , sunt și cetățeni sirieni, irakieni, iranieni și sudanezi.
  • au călătorit în Irak, Siria, Irak și Sudan după martie 2011, cu excepția militarilor și a diplomaților.

În prezent, circa 20 de milioane de persoane intră anual în SUA fără viză, pentru o perioadă de până la 90 de zile, dintre care 13 milioane de europeni. Singura formalitate îndeplinită de aceștia constă în completarea unui formular pe internet.

Momentan, nici UE, nici autoritățile americane nu au făcut o estimare a numărului de turiști care ar putea fi afectați de măsurile ce urmează să fie adaptate.

UE amenință cu represalii

Ambasadorul SUA la Washington, David O'Sullivan, a amenințat Statele Unite cu represalii, deoarece programul de scutire de vize se bazează pe reciprocitate.

El a precizat pentru AFP că noile prevederi sunt ”rigide” și ”discriminatorii”.

Diplomații europeni consideră că măsura nu va avea ca efect îmbunătățirea securității, ci va afecta economiile SUA și UE.

În aprilie 2016, Comisia Europeană ar putea reevalua sistemul de reciprocitate privind vizele între SUA și majoritatea statelor membre.

România, șanse scăzute pentru Visa Waiver după atentatele de la Paris

Potrivit unui document oficial obținut de Profit.ro, șansele ca România să fie inclusă în perioada imediată în programul Visa Waiver, care permite călătoriile fără vize către Statele Unite, au scăzut considerabil după recentele atentate teroriste din Paris.

„Pe fondul atacurilor teroriste desfășurate în Europa în cursul acestui an, mai ales al recentelor atentate teroriste de la Paris, au scăzut considerabil șansele modificării în orizontul de timp imediat, în sens favorabil pentru România, a legislației privind VWP (Visa Waver Program)”, se arată în documentul obținut de Profit.ro. (Detalii, aici)

România, Bulgaria, Croația, Cipru și Polonia sunt singurele state membre UE care nu fac parte din Visa Waiver.

Anul trecut, rata de refuz pentru România a coborât pentru prima dată sub 10%, la 9,8%. Pentru a fi admisă în VWP, rata de refuz ar trebui să fie de maximum 3%.

Referitor la eliminarea vizelor pentru români, ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a declarat, pe 11 noiembrie, la Alba Iulia, că este ”un subiect complicat”, adăugând însă că ”România merge în direcția bună” în ceea ce privește reducerea numărului aplicanților cărora li se refuză viza, potrivit Mediafax.

"Numărul aplicanților cărora li se refuză viza trebuie să ajungă la un anumit nivel. România merge în direcția bună, însă nu a ajuns încă la acel nivel, nu a ajuns să îndeplinească condițiile impuse. Poate este nevoie de puțin mai mult timp, dar, repet, România merge în direcția bună”, a precizat Hans Klemm.