Delegațiile Rusiei și Ucrainei au confirmat duminica aceasta că se vor întâlni în orașul belarus Gomel, aproape de frontiera ucraineană, pentru a negocia o posibilă încetare a ostilităților, transmite EFE, informează Agerpres.

Potrivit consilierului președinției ruse, Vladimir Medinski, care este și șeful delegației Moscovei la negocieri, delegația rusă face deja deplasarea de la Minsk la Gomel, și același lucru îl face și o delegație ucraineană de la Kiev.

Anterior, același Medinski anunțase că Rusia va aștepta răspunsul Ucrainei cu privire la organizarea de negocieri în orașul Gomel din Belarus până la orele locale 15:00 (12.00 GMT).

Gomel se află la circa 300 de kilometri sud-est de Minsk și la 40 de kilometri de frontiera cu Ucraina.

Din delegația condusă de Medinski mai fac parte viceministrul afacerilor externe Andrei Rudenko, ambasadorul rus în Belarus, Boris Grizlov, și șeful comitetului pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Leonid Slutski.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că președinții Belarusului și Ucrainei, Aleksandr Lukașenko și Volodimir Zelenski, au discutat telefonic și că, după aceea, Lukașenko i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să nu retragă delegația rusă care aștepta la Minsk.

Președintele Zelenski a scris pe contul său de pe Instagram că, fără precondiții, o delegație de la Kiev va merge în orașul Gomel din Belarus pentru a discuta cu delegația rusă.