Dreptul republicilor sovietice de a se separa de fosta URSS, stipulat în Constituția din 1922 promovată de Vladimir Ilici Lenin, a fost o bombă cu efect întârziat care a permis dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991, a declarat Vladimir Putin.

Într-un interviu acordat postului de televiziune Rossiya 1, președintele rus a amintit că această "bombă cu efect întârziat amplasată (de Lenin) în 1922 în timpul creării Uniunii Sovietice" s-a menținut și în modificările ulterioare ale Constituției, survenite în 1924, 1936 și 1977. "Acest lucru este total inadmisibil (...) este ceva ce trebuie să evităm", a subliniat Putin.

"Sunt absolut convins că am făcut bine să adoptăm modificări ale Constituției. Ele ne vor întări statul, vor crea condiții pentru o dezvoltare în creștere a țării noastre în următoarele decenii", a insistat șeful statului rus, referindu-se la modificările constituționale aprobate prin referendumul care s-a încheiat la 1 iulie, relatează Agerpres.

Putin a evidențiat în mod special modificarea care interzice cedarea de teritorii rusești: "Nu exista ceva asemănător (în Constituție) și este ceva ce trebuie să existe".