Un paramedic care s-a plâns că a fost obligat să muncească, deși a fost confirmat pozitiv cu COVID-19, e acum în stare gravă după ce a căzut de la etajul al doilea al unui spital din Rusi, relatează presa locală, preluată de Moscow Times.

Acesta este al treilea cadru medical care cade de la etaj în împrejurări ciudate, în ultimele două săptămâni. Ceilalți doi au decedat.

Alexandr Șulepov are o fractură craniană după ce a căzut de la etajul al doilea al spitalului în care era tratat pentru COVID-19, scrie publicația locală Vesti Voronej. Șulepov (37 de ani) s-a plâns pe 22 aprilie într-un video de faptul că medicul-șef de la spitalul din satul Novaia Usman l-a obligat să muncească după ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19.

Trei zile mai târziu a apărut un al doilea video în care Șulepov se dezicea de afirmațiile inițiale. El a făcut filmarea ajutat de un coleg, Alexandr Kosiakin. Potrivit Moscow Times, Kosiakin ar fi fost acuzat de răspândirea de știri false despre virus, acuzație pentru care pedeapsa e de până la cinci ani de închisoare, conform unei legi adoptate recent.

Poliția ar fi lansat o investigație în cazul căderii lui Șulepov de la etajul al doilea al spitatului din regiunea Voronej, aflată la 500 de kilometri sud de Moscova.

În regiunea au fost confirmate 636 de cazuri până luni. Cel puțin 41 de medici și pacienți ai celui mai mare spital din regiune au fost infectați cu COVID-19.