Liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA) a anunțat miercuri că suspendă toate meciurile din acest sezon.

Ultimele meciuri din acest sezon au avut loc miercuri seară, dar unele dintre cele programate au fost inițial amânate și apoi suspendate, după aflarea veștii că unul dintre jucătorii din campionat a fost testat pozitiv cu noul coronavirus.

„Liga va folosi această întrerupere pentru a stabili următorii pași în contextul pandemiei de coronavirus”, a anunțat NBA.

Potrivit presei americane, jucătorul care a fost depistat cu coronavirus este francezul Rudy Gobert, de la Utah Jazz. „Un jucător de la Utah Jazz a fost depistat pozitiv la Covid-19. Meciul de miercuri seara de la Oklahoma City a fost anulat. Jucătorul în cauză nu a fost în sală”, a precizat liga, fără a-l identifica.

Chiar înaintea anunțului șoc făcut de NBA, meciul dintre Oklahoma City Thunder și Utah Jazz a fost amânat cu puțin timp înaintea loviturii de start, dar liga nu a precizat imediat motivul. Spectatorii din Chesapeake Energy Arena au fost anunțați că meciul nu va mai avea loc din ''circumstanțe neprevăzute'', iar miile de suporteri s-au îndreptat liniștiți către ieșiri, transmite Agerpres.

Echipele erau prezentate publicului și meciul era pe punctul de a începe când, în urma unei conversații între oficiali, toți au plecat la vestiare.

Patru din cele șase meciuri programate miercuri seara au avut, totuși, loc, suspendarea sezonului în NBA fiind anunțată după începerea lor.

Sezonul regulat al NBA era programat să dureze până pe 15 aprilie, după care urma faza play-off până la începutul lunii iunie.

Coronavirus: Situația în timp real a evoluției virusului în lume / Real Time Data from Johns Hopkins

Mai mult pe EurActiv »