„Credeți că vor veni?”: Trump se îndoiește de ajutorul Franței în cazul unor „probleme” în SUA

Președintele american a repus în discuție și angajamentul american față de NATO joi, vizând țări care, în opinia lui, nu cheltuiesc suficient pentru propria apărare, scrie „Le Figaro” (Franța).
Un nou atac. Președintele american, Donald Trump, a pus joi în discuție angajamentul Americii față de NATO, spunând că Statele Unite nu ar trebui să vină în ajutorul țărilor care, în opinia sa, nu cheltuiesc suficient pentru propria apărare.
„Dacă nu plătesc, nu îi voi apăra”, a declarat președintele american jurnaliștilor de la Casa Albă. Țările membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord "ar trebui să plătească mai mult”, a insistat el.
„Cea mai mare problemă a mea cu NATO (...) este că dacă Statele Unite ar avea o problemă și am suna Franța sau alte țări pe care nu le voi numi și am spune 'avem o problemă', crezi că ar veni să ne ajute, așa cum ar trebui să facă? Nu sunt sigur de asta...”, a mai spus președintele republican.
Intervievat în marja summitului de la Bruxelles de joi seară, Emmanuel Macron a amintit că Franța este un aliat „fidel” și „loial” al americanilor. „Întotdeauna am fost acolo unul pentru altul", a asigurat președintele francez. „Europenii au fost acolo pentru Afganistan. Suntem aliați loiali și credincioși, oricine îndrăznește să se îndoiască de asta să se uite la istoria contemporană!” Potrivit șefului statului francez, Franța are "dreptul de a cere" respect și prietenie.
Timp de zeci de ani, țările europene au delegat în mare măsură costul securității lor, furnizat de Washington în cadrul NATO, către Statele Unite și și-au redus cheltuielile militare. Statele Unite, care și-au cheltuit aproape 3,3% din PIB pentru apărare în 2024, critică de câțiva ani slăbiciunea cheltuielilor militare europene. Donald Trump a declarat în ianuarie că apreciază că țările membre NATO ar trebui să cheltuiască 5% din PIB-ul lor pentru apărare.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii