Criza migranților: UE propune suspendarea anumitor reguli de azil în țările frontaliere cu Belarus
Comisia Europeană a propus miercuri ca Poloniei, Lituaniei și Letoniei să li se permită să suspende unele dispoziții ale dreptului de azil timp de șase luni, din cauza afluxului de migranți din Belarus, relatează AFP.
Aceste măsuri temporare le-ar permite celor trei țări în special să extindă perioada de înregistrare a cererilor de azil la patru săptămâni, în loc de zece zile maximum în prezent, și să ducă la 16 săptămâni termenul de examinare a unei cereri, inclusiv apelul, durată în timpul căreia solicitanții sunt deținuți în centre de la frontieră.
Măsurile prevăd, de asemenea, proceduri "rapide și simplificate" pentru a-i repatria pe migranții a căror cerere de protecție a fost respinsă.
"Ceea ce facem aici este un răspuns (...) ferm ancorat în lege", a dat asigurări vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, în cadrul unei conferințe de presă.
Aceste măsuri trebuie validate de statele membre, Parlamentul European nefiind decât "consultat" în materie.
Ele se bazează pe articolul 78.3 al Tratatului privind funcționarea UE, o procedură prevăzută "în cazul în care unul sau mai multe state membre se află într-o situație de urgență caracterizată de un aflux brusc de cetățeni ai țărilor terțe".
Potrivit ultimelor cifre al Comisiei Europene, puțin sub 8.000 de migranți au ajuns în UE prin Belarus în acest an: 4.285 în Lituania, 3.255 în Polonia și 426 în Letonia.
Bruxellesul acuză Belarusul că a organizat aceste sosiri acordând vize și transportându-i pe migranți la frontierele Poloniei și, în mai mică măsură, ale Lituaniei, pentru a se răzbuna pentru sancțiunile europene care o vizează. Situația a făcut să reapară spectrul temerilor privind o criză a migrației de mare amploare în Europa.
Mii de persoane, originare în principal din Orientul Mijlociu, sunt blocate la frontiera Belarusului cu UE.
Comentarii