În așteptarea alegerilor din 25 septembrie, toate sondajele prezic victoria Giorgiei Meloni, lidera FdI, care ar putea deveni prima șefă de guvern a unei țări fondatoare a UE provenită dintr-un partid pro-fascist, anunță La Libre Belgique.

Cu două săptămâni înainte de alegerile legislative din Italia, extrema dreaptă, aliată cu Silvio Berlusconi, este dată favorită față de o stângă ce se prezintă fragmentată, oferind o perspectivă care îngrijorează tabăra pro-europeană.

Coaliția forțelor de dreapta, în frunte cu Fratelli d'Italia (FdI), la care se alătură Liga (anti-imigrație) a lui Matteo Salvini și Forza Italia a lui Silvio Berlusconi (dreapta liberală) se află în fruntea intențiilor de vot, cu 45,9% față de 28,5% pentru coaliția de stânga condusă de Partidul Democrat (PD, centru-stânga), potrivit site-ului de știri politice YouTrend care a pus cap la ap ultimele sondaje ale principalelor institute.

"Voi vota Meloni", spunea vineri la Roma Bernardo, un avocat de 55 de ani, care reproșează stângii că nu a făcut campanie decât contra opoziției față de extrema dreaptă. "Nu mai este acceptabil ca stânga și PD să-și aroge monopolul moralității".

Mișcarea 5 Stele (M5S), înainte anti-sistem, este mult în urmă în sondaje, cu 13,2%.

În cadrul coaliției de dreapta, FdI este creditat cu 24,4%, Liga cu 12,1% și Forza Italia cu 7,8%.

PD al lui Enrico Letta, care nu a reușit să adune forțele de stânga, nici să încheie un acord cu M5S, dar a încheiat un pact cu o modestă alianță a stângii ecologiste, este creditat cu 21,5%.

Victoria celor de dreapta "pare sigură", rezumă Centrul italian de studii electorale (CISE) de la universitatea Luiss din Roma, ale cărui anchete proprii dau de asemenea o diferență mai mică, dar tot foarte confortabilă între dreapta (42%) și coaliția Letta (31%).

E vorba de ultimele sondaje disponibile până la scrutin, deoarece legea electorală italiană le interzice cu două săptămâni înainte.

În ce privește mandatele, proiecțiile atribuie majoritatea absolută dreptei coalizate în cele două camere, camera deputaților și Senat. Și conform acordului încheiat între cele trei formațiuni ale sale, cea care va obține cele mai multe voturi își va impune candidatul sau candidata în postul de prim-ministru. Care ar trebui deci să-i revină Giorgiei Meloni, militantă în tinerețe a Mișcării sociale italiene (MSI) fondată în 1946 de fidelii lui Benito Mussolini, și care a fost co-fondatoare a Fratelli d'Italia la sfârșitul lui 2012.

Această personalitate carismatică, strălucită oratoare, al cărei credo este "Dumnezeu, familia, patria", susține în linii mari aceeași politică cu Liga: mai multă securitate, mai puțină imigrație, mai puține taxe. Ea s-a străduit să confere FdI o imagine pozitivă și să se distanțeze de "nostalgicii fascismului", care, potrivit ei, "nu-și au locul" în partidul ei. Fiind favorabilă unei Europe a națiunilor, ea dorește să revizuiască relația cu Bruxellesul și partenerii europeni ai Italiei și dă asigurări că nu va fi o ruptură bruscă, în situația în care Roma este principala beneficiară a planului de relansare european cu aproape 200 de miliarde de euro din fondurile acordate pentru a menține pe linia de plutire a treia economie a zonei euro. 

Pe plan diplomatic, frontul conservator arată totuși profunde divizări. Altantistă, Giorgia Meloni susține ajutorul militar pentru Ucraina, în vreme ce Matteo Salvini, admirator al lui Vladimir Putin, critică cu regularitate politica europeană în aceasta criză.

La Forumul economic de la Cernobbio (nord) săptămâna trecută, dl Salvini s-a întrebat dacă "sancțiunile contra Moscovei folosesc ca să facă rău celor cărora le sunt impuse" sau italienilor care suportă o inflație de aproape 9% cu prețuri ale alimentelor și energiei care cresc.

Giorgia Meloni i-a răspuns direct: "Dacă mâine țara noastră întoarce spatele aliaților noștri pentru a privi în cealaltă parte, sancțiunile vor rămâne, dar noi ne vom fi pierdut credibilitatea".

Într-un interviu pentru cotidianul catolic "Avvenire", Silvio Berlusconi, fost șef al guvernului apropiat de Putin, a pus punctul pe "i": "Nu putem să ne permitem să dăm semne de divizare față de agresiunea rusă în Ucraina".

Pentru Enrico Letta, alianța conservatoare reprezintă "un foarte mare risc" pentru Uniunea Europeană. "Nu a existat niciodată o țară mare europeană condusă de forțe politice clar opuse ideii comunitare a Europei și clar favorabile ideii unei Europe a națiunilor", avertiza el la sfârșitul lui august într-un interviu pentru AFP.

O cheie a scrutinului va fi rata de participare, în general ridicată în Italia (aproape 75%), și comportamentul indecișilor, estimați la circa 20%.

Sursa: RADOR