Cum călătorește Putin în secret, făcând să pară că se află la Moscova
Se pare că președintele rus are replici ale biroului său oficial în mai multe locuri pe care le vizitează în secret, pentru a da impresia că se află la sediul său din Moscova, dezvăluie „Le Point” (Franța) într-un articol semnat de Pauline Pausini.
Descris ca un om secretos, Vladimir Putin și-a făcut un obicei din a comunica cu interlocutorii săi prin videoconferință, în special după criza sanitară. Prin urmare, este ceva obișnuit să-l vezi pe președintele rus așezat la biroul său din Novo-Ogariovo, reședința prezidențială situată lângă Moscova.
Însă o serie de detalii vizuale, precum amplasarea unui mâner, a cărților sau designul ventilației, sugerează că șeful Kremlinului are replici ale acestui birou oficial în alte locații pe care le vizitează în secret, pentru a crea iluzia că se află la sediul său din Moscova. Aceasta este concluzia unei investigații recente realizate de platforma multimedia independentă Radio Svoboda, care dezvăluie „cum a ascuns Kremlinul ani de zile adevăratul loc unde se află președintele rus”.
După ce a analizat „700 de relatări despre evenimente” care ar fi avut loc în biroul său, a urmărit câteva ore din emisiunea „Moscova. Kremlinul. Putin”, care prezintă viața de zi cu zi a președintelui, și a studiat planurile orașului Novo-Ogariovo, Radio Svoboda a identificat cel puțin trei locații diferite din care este văzut Vladimir Putin atunci când susține că se află la reședința prezidențială.
După cum subliniază „Courrier International”, președintele rus și-a făcut de asemenea obiceiul de a pre-înregistra ședințele cu guvernul și a le transmite ulterior, dând impresia că sunt în direct. În ziua transmisiunii unele persoane care apar în filmare sunt îmbrăcate public în aceleași haine pe care le-au purtat în timpul înregistrării. Totuși, mai multe detalii, atât în ce privește îmbrăcămintea cât și aranjamentul obiectelor în biroul oficial, îl trădează pe Putin și devoalează aceste evenimente înscenate.
Încă din 2018 sociologul Konstantin Gaaze a explicat pentru Radio Svoboda: „Am asistat la o fuziune completă între confortul fizic al corpului prezidențial și cerințele statului. Corpul regelui încetează să mai fie cel al unui om și devine un hiper-obiect al statului, în jurul căruia se reorganizează întregul aparat guvernamental”. Încă din 2020 speculațiile sugerau că Putin conducea de fapt Rusia din orașul Soci de la Marea Neagră, dând impresia pe ecran că gestionează criza sanitară din biroul său oficial. E un loc pe care l-a evitat în ultimii ani din cauza atacurilor cu drone ucrainene.
Sursa: Rador Radio România
Comentarii