Reprimarea protestelor s-a soldat cu cel puțin 476 de morți și câteva mii de persoane arestate, potrivit ONG-ului Iran Human Rights (IHR) cu sediul în Oslo.

Massi Kamari, refugiat în Franța din 2018, a primit recent amenințări din partea regimului pentru că a manifestat pentru o tranziție democratică în Iran, din Franța. O practică comună, potrivit sociologului și specialistului în Iran, Amélie Chelly,  notează 20 Minutos.

De la mijlocul lunii septembrie și de la moartea lui Mahsa Amini, Iranul a fost zguduit de demonstrații. Teheranul descrie aceste mișcări drept "revolte", iar represiunea regimului islamic este sângeroasă. Însă supravegherea adversarilor trece cu mult dincolo de granițele țării.

Massi Kamari, 42 de ani, este refugiată în Franța din decembrie 2018. Pentru această femeie care a lucrat în marketing, presiunea regimului islamic de la Teheran nu este, din păcate, doar o amintire urâtă. În weekendul de 1 ianuarie, în timp ce francezii sărbătoreau Anul Nou, părinții și sora lui Massi, care încă locuiesc în Iran, "au primit foarte multe apeluri de la numere ascunse care le cereau să meargă la un birou al serviciilor de informații iraniene", a povestit ea.

Acolo, "le-au dat părinților mei un ultimatum: dacă nu sună, vă vom aresta. M-au presat atât de mult", suspină Massi Kamari, adăugând că a fost nevoită să sune înapoi la numărul pe care i l-au dat părinții ei. "Nu este surprinzător și se întâmplă des. În Iran, regimul stabilește regulat legătura dintre persoana care, în opinia sa, pune o problemă și familia sa", explică Amélie Chelly, sociolog și specialist în lumea iraniană, care adaugă că regimul nu ezită să "activeze pârghia de presiune familială".

La telefon, "un bărbat mi-a zis: aceasta este ultima amenințare, dacă nu te oprești, îți vom aresta părinții și îi vom trimite la închisoarea Evin la sfârșitul săptămânii", relatează Massi Kamari, care a înregistrat apelul.

Perspectiva de a-și vedea rudele în închisoarea Evin, despre care se știe că are deținuți politici, dă fiori pe șira spinării multor iranieni. "Nu știm exact ce se întâmplă în închisoarea Evin, dar, în general, mai mulți oameni sunt închiși acolo din motive politice decât pentru infracțiuni de drept comun. Este o amenințare care este destul de regulat fluturată în Iran și, din păcate, de asemenea, des dusă la îndeplinire", detaliază Amélie Chelly.

Acest "aparat de represiune a regimului" este semnalat în mod regulat de organizațiile neguvernamentale (ONG-uri) care apără drepturile omului. În 2021, după ce a postat videoclipuri cu abuzuri din închisoarea Evin, Heba Morayef, directorul Amnesty International pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, a susținut că este doar "partea vizibilă a aisbergului epidemiei de tortură din Iran".

Unii prizonieri sunt în izolare completă. "În închisoarea Evin, se recurge la 'shekandje sefid', tortura albă, un pic ca în romanul 'Jucătorul de șah' al lui Stefan Zweig, te închid într-o cameră complet albă. Mintea ta nu are nimic de digerat și ajunge să se digere singură", explică sociologul Amélie Chelly.

"Îmi este foarte frică pentru părinții mei", spune Massi Kamari, care adaugă că "nu există drepturi ale omului în Iran" și că regimul este "nemilos" cu oponenții săi.

Femeia de 40 de ani este acuzată de Teheran că a participat, în Franța, la demonstrații pentru o tranziție democratică în Iran. Ea este, de asemenea, activistă la HamAva, o "coaliție națională pentru un Iran democratic și laic". "Chiar le-au arătat părinților mei fotografii cu mine în cadrul demonstrațiilor din Franța", mărturisește ea.

"Este destul de comun ca strategie", reacționează Amélie Chelly. "De la nașterea sa, Republica Islamică – și cu atât mai mult cu războiul Iran-Irak – a postat celule adormite și agenți externi" și asta, în special în țările care găzduiesc o puternică diaspora iraniană. Chiar și refugiați în străinătate, "iranienii sunt extrem de suspicioși pentru că știu foarte bine că există oameni cu care vorbesc și care îi urmăresc", adaugă specialista în Iran. Pentru a stabili un control asupra populației sale, țara din Orientul Mijlociu a muncit din greu pentru a obține un control aproape total asupra internetului în interiorul granițelor sale.

Încă din 2006, autoritățile iraniene au fost acuzate că au cenzurat mai multe site-uri decât orice altă țară, cu excepția Chinei. "Ele pariază totul pe informatică, în primul rând pentru a ocoli sancțiunile, dar și pentru a culege informații despre activiști și pentru a-i controla mai bine", descifrează Amélie Chelly. Prin urmare, nu este de mirare că serviciile de informații iraniene au obținut fotografii ale demonstrațiilor din Franța.

"Este posibil ca aceste imagini să fi fost piratate sau ca oamenii din Franța să fie responsabili pentru realizarea acestor fotografii", rezumă sociologul.Massi Kamari a refuzat să se supună cerințelor vocii care a amenințat-o la telefon.

"Le-am spus că nu mă voi opri, indiferent de amenințările lor. Am libertate de exprimare și demonstrație aici. Trăiesc conform legii franceze și nu fac nimic împotriva legilor țării. Pot să fac ce vreau aici", afirmă ea cu dârzenie. Totuși, a întrerupt orice contact cu părinții ei după acest apel, care a avut loc marțea trecută, în speranța de a-i proteja. "Chiar nu știu ce se va întâmpla cu ei", oftează ea, explicând că autoritățile le-au spus că nu mai au dreptul să părăsească țara. "Dar nu pot accepta tot ce îmi cer. Dacă o fac, vor dori altceva de la mine, vor dori mai mult de la mine și vor vrea să mă facă un fel de agent", explică ea.

"Uneori, unii oameni s-au întors și încep să se spioneze singuri", confirmă Amélie Chelly. Și "uneori este mai radical. În Turcia [unde diaspora iraniană este prezentă în mod deosebit], sunt multe asasinate în mijlocul străzii ale iranienilor care urmăresc canalele TV ale opoziției".

De la asasinare la recrutarea de studenți străluciți, gama de metode ale Teheranului pentru a-și controla populația este largă. "Ei cheltuiesc mulți bani, energie și timp pentru a-i reduce la tăcere pe toți, chiar și în afara țării. Oamenilor chiar le este frică. Sunt încolțiți", mai spune Massi Kamari care adaugă cu speranță: "Sper ca de data aceasta să fie revoluție".

Sursa: RADOR