Curtea Supremă a SUA a eliminat vineri dreptul constituțional la avort, anulând hotărârea istorică Roe vs. Wade din 1973, relatează CNN.

Cu o majoritate de 6 judecători conservatori la 3 progresiști, Curtea Supremă a menținut o lege din Mississippi, sprijinită de republicani, care interzice avortul după 15 săptămâni de sarcină.

În fața Curții Supreme sunt proteste organizate de ambele tabere.

Decizia nu face ca întrerupările de sarcină să fie ilegale, dar readuce Statele Unite la situația de dinainte de hotărârea „Roe v. Wade” din 1973, când fiecare stat era liber să le autorizeze sau nu. 

New York Times apreciază că în urma anulării „Roe vs. Wade” avortul va fi interzis în aproximativ jumătate dintre statele americane.

Un sondaj publicat în mai de CNN - imediat după ce a apărut în presă draftul deciziei Curții Supreme - 66% dintre respondenți s-au pronunțat împotriva anulării „Roe vs. Wade”, iar  34% erau pentru. În toate sondajele comandate de CNN începând cu 1989, procentul americanilor care doreau anularea „Roe vs. Wade” nu a fost niciodată mai mare de 36.

Un sondaj CBS/YouGov, tot din mai, arăta că 63% dintre americani se așteaptă ca decizia să îngreuneze șansele la avort pentru femeile sărace, iar 58% că cele mai afectate vor fi femeile de culoare.

54% dintre femei considerau că decizia va înrăutăți viața americancelor. 

Președintele SUA, Joe Biden, a promis după decizia Curții Supreme, pe care a catalogat-o drept o ''eroare tragică'', că guvernul său va apăra acest drept și le-a cerut cetățenilor americani să vină la urne în noiembrie la alegerile de la jumătatea mandatului pentru ca în Congres să fie garantată o majoritate favorabilă avortului.