Circa 23 de milioane de persoane ar putea să fie afectate de cutremurele care au zguduit sud-estul Turciei și nordul Siriei luni, a anunțat marți Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Peste 5.000 de persoane au decedat.

"Hărțile de ansamblu ale evenimentelor arată că 23 de milioane de persoane sunt potențial expuse, dintre care circa 5 milioane sunt persoane vulnerabile", a declarat Adelheid Marschang, o reprezentantă a OMS, în cadrul unei reuniuni periodice a consiliului executiv al organizației, relatează agenția AFP, preluată de Agerpres.

"OMS cunoaște capacitatea puternică de reacție a Turciei și consideră că principalele nevoi nesatisfăcute s-ar putea afla în Siria pe termen imediat și mediu", a adăugat ea.

Cutremurele de luni, urmate de replici puternice, au provocat moartea a peste 5.000 de persoane în Turcia și Siria, lăsând, de asemenea, mii de răniți și persoane fără adăpost într-o perioadă marcată de un frig glacial, însă bilanțul este încă provizoriu.

"Replicile seismice, condițiile severe de iarnă, pagubele cauzate drumurilor, alimentării cu energie electrică, comunicațiilor și altor infrastructuri continuă să îngreuneze accesul și celelalte operațiuni de căutare și salvare", a subliniat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

****

Jihadiști sirieni au fugit din închisoare după seism

Cel puțin 20 de deținuți dintr-o închisoare siriană - presupuși jihadiști - au scăpat din clădirea afectată de cutremur, a declarat o sursă pentru agenția France-Presse (AFP).

În închisoarea din orașul Rajo, în apropiere de granița cu Turcia, se află circa 2.000 de deținuți, dintre care 1.300 sunt suspectați că sunt luptători ISIS, a declarat un oficial al închisorii, unde se află și luptători kurzi, notează BBC.