Europenii consideră gruparea militantă Stat Islamic ca fiind cea mai mare amenințare cu care se confruntă țările lor, înaintea schimbărilor climatice, instabilității economice și afluxului de refugiați, potrivit unui studiu realizat de Pew Research.

Respondenți în nouă din cele 10 țări europene care au făcut obiectul studiului au afirmat că văd Stat Islamic, cunoscut de asemenea sub acronimele de ISIS și Daesh, ca fiind cea mai mare amenințare.

93% dintre spanioli și 91% dintre francezi s-au referit la gruparea SI ca la o 'amenințare majoră'. Majoritatea sondajelor au fost realizate în aprilie, la o lună după ce militanți loiali Statului Islamic au ucis 32 de persoane la aeroportul și metroul din Bruxelles.

Raportul Pew a fost publicat la o zi după ce un bărbat înarmat, care ar fi jurat credință ISIS, a ucis 49 de persoane într-un club de noapte din Orlando, cel mai grav atentat comis pe teritoriul SUA după 11 septembrie 2001.

Grecia, care încearcă să se întoarcă la o creștere economică după aproape șapte ani de recesiune, a fost singura țară în care respondenții nu au considerat ISIS ca fiind principala amenințare. În schimb, 95% dintre greci au declarat că instabilitatea economică mondială reprezintă cel mai mare risc pentru țara lor. 

Majoritatea locuitorilor din toate cele 10 țări au considerat schimbările climatice drept o amenințare majoră, însă sondajul Pew a evidențiat diviziuni puternice în Europa în ceea ce privește criza refugiaților.

În Polonia, 73% dintre respondenți au considerat sosirea unui număr mare de refugiați din țări devastate de război, precum Siria și Irak, ca fiind o amenințare majoră, același procent care a estimat că ISIS reprezintă unul dintre principalele pericole la adresa țării lor. Prin comparație, 31% dintre germani și 24% dintre suedezi au afirmat că văd sosirea refugiaților drept o amenințare majoră, deși aceste două țări au acceptat cei mai mulți refugiați pe cap de locuitor din toată Europa. 

În medie, aproximativ o treime din respondenți din toate cele 10 țări au descris tensiunile cu Rusia, precum și apariția Chinei ca o putere mondială, ca fiind amenințări majore.

În Polonia, 71% dintre respondenți au afirmat că Rusia reprezintă un pericol semnificativ, dublu față de numărul celor care au avut aceeași opinie în Italia, Franța, Germania și Marea Britanie.