Contraspionajul turcesc lucrează intens în ultima vreme.

Dovada o reprezintă operațiunile de luna trecută, când 34 de persoane au fost arestate sub acuzația că au desfășurat acțiuni de spionaj pe teritoriul Turciei în numele Mossadului israelian împotriva unor ținte legate de Iran, precum și arestarea săptămâna trecută a patru sirieni care ar fi acționat ca agenți ai Franței, scrie publicația elenă Capital.

Dar acțiunea cea mai spectaculoasă, din multe puncte de vedere, a autorităților turce o reprezintă raziile realizate în comun de poliție și serviciile de informații (MIT) în diferite locații din Istanbul, pe 20 februarie, care au dus la arestarea a șase persoane acuzate de spionaj (în numele Chinei) împotriva unor activiști uiguri stabiliți în Turcia.

Se reamintește că uigurii, a căror patrie este provincia Xinjiang din vestul Chinei, vorbesc o limbă înrudită cu turca și sunt de religie islamică. Acuzațiile legate de reprimarea uigurilor de către autoritățile chineze (inclusiv închideri în masă în „lagăre de reeducare” împotriva extremismului) reprezintă, chiar mai mult decât problema Tibetului, un punct major de tensiune între Occident și Republica Populară Chineză, în ceea ce privește drepturile minorităților.

Provincia chineză Xinjiang (pe care separatiștii o numesc „Turkestanul de Est”) este cea mai critică provincie a Chinei din punct de vedere geopolitic, deoarece prin ea trece „noul drum al mătăsii” către republicile din Asia Centrală și de acolo către piețele din Europa sau din Orientul Mijlociu.

Felul în care Turcia (care găzduiește deja o parte a diasporei uigure) ridică problema acestor rude îndepărtate este un „barometru” credibil al stării actuale a relațiilor Ankara-Beijing. În trecutul recent, deși îi place să se înfățișeze drept un apărător al drepturilor omului pentru cei de aceeași credință și același neam cu el, președintele turc Tayyip Erdogan a dovedit că este capabil să lase deoparte chestiunea uigură atunci când s-a pus problema să ajungă la acorduri profitabile cu China.

Dar arestările de săptămâna trecută sunt un semnal care nu poate avea o altă interpretare. Nu doar pentru că ele au avut loc, ci și pentru că au fost anunțate public (având în vedere că o informare publică nu este deloc obligatorie în cazurile de spionaj între state, putându-se opta pentru o gestionare mai „discretă” a unei astfel de probleme).

Sub presiunea zecilor de mii de uiguri din Turcia și având în vedere că subiectul este unul dintre puținele puncte în care coincid sensibilitățile atât ale islamiștilor, cât și ale kemaliștilor din Turcia, problema uigurilor a provocat fricțiuni între Ankara și Beijing și în alte momente din trecutul recent.

De exemplu, consulatul chinez din Izmir rămâne închis din 2019 încoace, din cauza disconfortului provocat la Beijing de declarațiile guvernului turc în favoarea uigurilor, în timp ce în 2021, ambasadorul chinez la Ankara a fost chemat la Ministerul Afacerilor Externe pentru a primi o notă de protest, în urma atacurilor verbale ale ambasadei asupra unor politicieni turci (de opoziție) care și-au exprimat solidaritatea cu minoritatea greu-încercată din Xinjiang.

Însă toate aceste incidente au fost tratate până acum în limitele cadrului trasat de dorința generală a Turciei de a nu afecta iremediabil relațiile cu China. Faptul că astăzi Ankara consideră că e momentul să ridice din nou tonul este interpretat atât prin dorința permanentă și de înțeles a Ankarei de a nu permite unor țări terțe să întreprindă acțiuni ilegale pe teritoriul său, cât și prin dorința Ankarei de a transmite un mesaj aliaților occidentali că se plasează pe o traiectorie mai pro-occidentală.

Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA