Ministrul apărării, Ank Bijleveld, și cel de externe, Sigrid Kaag, au demisionat în urma unei moțiuni votată în Parlamentul de la Haga.

Ministrul olandez de externe, Sigrid Kaag (lideră a formațiunii D66), a demisionat joi după ce Parlamentul a votat o moțiune împotriva sa, acuzând-o că a gestionat prost evacuarea refugiaților din Afganistan, în luna august. 

Moțiunea o viza și pe titulara de la apărare, dar Ank Bijleveld a declarat inițial că nu va demisiona, iar decizia sa e una personală, relatează DutchNews.nl.

Refuzul de a demisiona i-a deranjat pe pe mulți membri importanți ai creștin-democraților (CDA), astfel că Bijleveld și-a anunțat vineri după-amiază demisia.

Parlamentarii le-au acuzat pe cele două pentru pregătirea defectuoasă a evacuării a mii de afgani care ar fi fost eligibili să primească azil în Olanda.

Avioane militare de transport olandeze au evacuat circa 2.100 de persoane din Afganistan în ultimele două săptămâni ale lunii august, dar sute de cetățeni olandezi și mai mulți afgani, care au colaborat cu misiunea militară olandeză și cu ONG-uri, au fost lăsați în urmă pentru că nu au reușit să ajungă la aeroportul din Kabul până pe 30 august, zi în care s-a încheiat retragerea trupelor internaționale. 

Tom de Bruijn, care era adjunctul lui Kaag, va prelua fortofoliul Externelor, până la numirea unui alt ministru sau până la formarea unui nou guvern, acesta fiind unul interimar. Ministrul justiției,  Ferd Grapperhaus, va prelua și Apărarea. 

Premierul Mark Rutte, Sigrid Kaag, și Wopke Hoekstra, liderul CDA, se vor întâlni în weekend în încercarea de a depăși impasul în care au ajuns negocierile pentru formarea unui nou cabinet, la aproape șase luni de la alegerile anticipate.