Președintele SUA nu a nominalizat-o în momenntul în care a anunțat că nu va rămâne în cursa pentru Casa Albă. Confirmarea a venit câteva ore mai târziu. Bill Clinton o susține, potrivit publicației portugheze Diário Económico.

 Pe lângă factorul istoric – încercarea de a pune o femeie de culoare la Biroul Oval – Partidul Democrat, sau o parte a acestuia, evaluează ce șanse de victorie ar avea actualul vicepreședinte, Kamala Harris. Dar în această etapă, nu sondajele contează, ci ceea ce spun cei mai mari donatori ai partidului despre această problemă. Și dacă acei donatori sunt de partea lui Harris.

După cum au subliniat ziarele americane, democrații au decis de la începutul campaniei pentru alegerile primare că strategia lor ar fi să-l lanseze pe Biden ca o bătălie pentru viitorul democrației în cadrul federației – dar toate acestea au fost depășite de evenimente, atentatul asupra Trump schimbând și mai mult peisajul. Povestea bătăliei pentru democrație nu mai 'ține' la electorat.

Convenția Democrată – care va avea loc între 19 și 22 august – va fi, de asemenea, locul potrivit pentru a conferi un oarecare impuls înlocuitoarei lui Biden, având în vedere mediatizarea enormă pe care o va primi. Kamala Harris a susținut realegerea lui Biden până la final – dar acum fostul candidat nu a nominalizat-o când a anunțat că se retrage, ceea ce a fost văzut drept un fapt negativ și o posibilă presiune asupra democraților. Confirmarea faptului că într-adevăr Kamala ar fi candidată a venit câteva ore mai târziu. Cel care s-a grăbit să-și clarifice poziția a fost fostul președinte Bill Clinton – care, la doar câteva ore după ce a aflat despre retragerea lui Biden, și-a exprimat public sprijinul pentru Kamala Harris, fiind astfel primul democrat de frunte care s-a alăturat vicepreședintei.

La vârsta de 59 de ani, Harris este cu două decenii mai tânără decât Trump și este lider de partid pe probleme precum dreptul la avort, o problemă care a devenit importantă în rândul alegătorilor mai tineri și al bazei progresiste a democraților. Susținătorii vicepreședintei apreciază  că Harris ar fi un răspuns excelent pentru acești alegători, ar consolida sprijinul votanților de culoare și ar aduce forță dezbaterii. În afară de aceasta, susțin ei, candidatura sa ar oferi un contrast față de Trump și de vicepreședintele său, J. D. Vance.

Într-o confruntare directă, Harris și Trump erau la egalitate, cu un sprijin de 44% într-un sondaj Reuters/Ipsos efectuat pe 15 și 16 iulie, imediat după tentativa de asasinat asupra lui Trump.

Trump a condus împotriva lui Biden cu 43% la 41% în același sondaj, deși diferența de 2 puncte procentuale a fost în marja de eroare. Indicatorii de aprobare ai lui Harris, deși scăzuți, sunt mai mari decât cei ai lui Biden: conform unui sondaj Five Thirty Eight, 38,6% dintre americani o aprobă pe Harris, în timp ce 50,4% o dezaprobă. Biden are 38,5% aprobare și 56,2% dezaprobare. 

sursa: RADOR RADIO ROMANIA