Deputatul de la „Bulgaria Democrată” (BD) Ivailo Mircev a declarat că formațiunea sa nu s-a îndoit niciodată de ceea ce fac majoritatea diplomaților ruși în Bulgaria.

„Am primit însă asigurări că serviciile de informații ruse și rețeaua de spionaj rusă au ajuns chiar la vârful statului, ceea ce este foarte îngrijorător”, a spus el pentru postul bTV.

„Imaginați-vă unii dintre oamenii cu cele mai înalte funcții în țară, cei care au fost aleși”, a adăugat el, precizând că nu poate da nume.

Potrivit acestuia, împotriva lor există dovezi de cooperare cu serviciile ruse. Această informație a fost împărtășită deputaților de către președintele Agenției de Stat pentru Securitate Națională (DANS) în cadrul unei ședințe cu ușile închise a Parlamentului de la Sofia.

„Dacă ei pot ajunge la cele mai înalte niveluri în țară, să fiți convinși că nu lucrează pentru interesele Bulgariei, ci împotriva acestora”, a mai spus Mircev, întrebat despre motivele expulzării diplomaților. În opinia sa, numărul acestora ar fi putut fi mai mare.

"Mă întreb de ce diplomații expulzați nu au fost în număr de 71, cu însăși ambasadoarea Mitrofanova. Altfel, așa ceva nu s-a întâmplat în anii anteriori și noi știm de ce - pentru că atunci Bulgaria trebuia să servească intereselor lui Vladimir Putin. Bulgaria se temea atunci", a spus el.

Potrivit acestuia, serviciile bulgare sunt într-o stare extrem de proastă.

„Dacă excludem unele direcții de la DANS, Agenția de Stat "Spionaj” și Informațiile militare nu lucrează în favoarea Bulgariei”, a spus Mircev. El a reamintit că „Bulgaria Democrată” a insistat de mult timp pentru reformă și o raportare mai mare din partea serviciilor de securitate. Mircev a confirmat afirmațiile șefei de cabinet a lui Kiril Petkov, Lena Borislavova, că "purtători de cuvânt” ai poziției Rusiei în Bulgaria au primit câte 4000 de leva pe lună și a adăugat că a auzit și de sume mai mari.

Diplomații ruși au părăsit Bulgaria

180 de diplomați ruși și angajați ai Ambasadei Federației Ruse în Bulgaria și rudele acestora au părăsit Bulgaria cu două avioane IL-96, venite special de la Moscova pentru a-i transporta, scrie Duma. Zborurile au avut statut umanitar din cauza embargoului asupra aeronavelor rusești pe teritoriul UE.

„Niciunul dintre cei expulzați nu a lucrat împotriva Bulgariei, ci pentru dezvoltarea relațiilor dintre cele două țări”, a declarat ministrul plenipotențiar al Federației Ruse în Bulgaria, Philip Voskresensky. Potrivit acestuia, aceste acțiuni de expulzare sunt ilegale și fără justificare.

Voskresensky a subliniat că printre cei care pleacă se numără consulii generali de la Ruse și Varna, precum și oameni care au lucrat pentru întreținerea ambasadei de la Sofia. El a explicat că pleacă cu recunoștință pentru Bulgaria și bulgari, care „ne-au sprijinit în timpul în care am lucrat”. Iar la întrebarea dacă Ambasada Rusiei de la Sofia va fi închisă, el a spus că asta va decide președintele Federației Ruse.

Expulzarea s-a impus după ce, la data de 28 iunie, premierul bulgar demisionar Kiril Petkov a anunțat că Bulgaria expulzează 70 de diplomați și oficiali ruși. Decizia lui a provocat tensiuni între Sofia și Moscova, iar ambasadorul Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a dat un ultimatum pentru a se anula decizia. Ea a avertizat că, dacă guvernul bulgar nu revine asupra deciziei, îi va propune președintelui Vladimir Putin ca ambasada rusă la Sofia să fie închisă.

Partidul Socialist Bulgar (BSP) a insistat încă de vinerea trecută ca Adunarea Națională de la Sofia să examineze cazul și să dea imediat instrucțiuni prim-ministrului pentru suspendarea temporară a notelor înmânate pentru declararea drept „persona non grata” a diplomaților ruși.

Stânga bulgară i-a cerut ministrului de externe demisionar, Teodora Genchovska, să înceapă discuții cu partea rusă pentru o soluționare a situației create. Ulterior, a devenit clar că președintele Adunării Naționale, Miroslav Ivanov, a refuzat să ia în considerare propunerea de examinare în sala de plen. „Nu considerăm că este normal să ignorăm ceea ce preocupă cel mai mult societatea bulgară și ce poate avea un impact de durată asupra economiei țării, asupra securității naționale, asupra vieții normale a fiecărei familii de bulgari și asupra relațiilor bilaterale dintre Rusia și Bulgaria”, au spus socialiștii bulgari.

Decizia de a expulza diplomații ruși a provocat nemulțumirea multor bulgari. Proteste au avut loc la Sofia, Ruse și Varna. Sute de locuitori ai Sofiei s-au adunat în fața templului-monument „Sf. Alexandr Nevski” sub deviza „Bulgaria nu vrea război împotriva Rusiei”. Potrivit acestora, acțiunile guvernului sunt răuvoitoare și vor cauza pagube poporului bulgar, economiei și turismului.

Oamenii sunt convinși că nu există nicio dovadă de legături ale diplomaților cu serviciile de informații. Cetățenii din Ruse au protestat în fața Monumentului Libertății. Ei au amintit că consulatul Rusiei are o istorie de o sută de ani și ajută peste 5.000 de cetățeni ruși din nord-estul Bulgariei. La protest s-au alăturat și reprezentanții ai Partidului Socialist Bulgar. Participanții au spus că expulzarea diplomaților ruși este una fără precedent și o amenințare la adresa bunelor relații dintre cele două țări.

sursa: RADOR