Theresa May a suferit încă o lovitură în Camera Comunelor, care a votat un amendament care exclude ieșirea Marii Britanii din UE fără un acord în orice circumstanță.

Scorul a fost foarte strâns, cu 312 voturi pentru amendamentul Spelman (denumit după Caroline Spelman, o deputată conservatoare), care spune că Parlamentul respinge ieșirea Marii Britanii din UE fără un acord de retragere și fără un cadru pentru relația viitoare dintre cele două părți.

Amendamentul a fost votat înaintea unei moțiuni a guvernului pe care o promisese Theresa May încă de acum două săptămâni, care prevedea tot evitarea ieșirii din UE fără acord, dar doar pentru data de 29 martie.

Ulterior, parlamentarii au votat din nou o moțiune asupra ieșirii din UE, practic o reluare a primului vot, dar diferența a fost mai mare de această dată: 321 voturi pentru excluderea unui „no deal Brexit” și 278 împotrivă.

Premierul Theresa May a spus, după vot, că amendamentul nu schimbă fundamental datele problemei. Dacă deputații vor să excludă un Brexit fără acord, trebuie să voteze un acord, a spus ea, care a adăugat că își menține promisiunea de a organiza joi un vot asupra extinderii termenului de ieșire din UE.

May a spus că, dacă Camera Comunelor votează rapid în favoarea acordului negociat de guvernul său, atunci va cere o extindere de scurtă durată, pentru chestiuni tehnice, dar dacă deputații nu vor acordul deja negociat cu UE și nu vor nici o ieșire fără acord, va fi nevoie de o prelungire mult mai lungă a termenului.

După votul de miercuri din Camera Comunelor, Comisia Europeană a amintit că există două căi de a ieși din UE: cu sau fără acord:

 

UE este pregătită pentru ambele variante. Dar pentru a elimina posibilitatea unui Brexit fără acord nu este suficient să votezi împotriva ieșirii fără acord, este nevoie să aprobi un acord.

Theresa May va veni din nou joi în Parlament pentru a le propune deputaţilor o moţiune privind organizarea până la 20 martie a unui nou vot asupra acordului negociat de Guvernul britanic cu Uniunea Europeană.

Marea Britanie trebuie să vină cu o justificare clară pentru o eventuală cerere a sa de amânare a termenului limită pentru ieșirea din Uniunea Europeană, prevăzut pentru 29 martie, a declarat miercuri preşedintele francez. Emmanuel Macron a mai spus că o extindere a art. 50 nu va putea fi folosită pentru a renegocia acordul privind Brexit.

Și negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat că negocierile privind ieșirea UK s-au încheiat.