Nu este greu să identificăm anii dintre 1949 și 1989 ca fiind cei mai periculoși din punct de vedere politic pentru omenire.

Și spun sub aspect politic deoarece supraviețuirea speciei umane și, asociată acesteia, a planetei înseși era în pericol, nu din cauza vreunei posibile calamități naturale, ci mai degrabă din motive de competiție ideologică între Statele Unite și Uniunea Sovietică, totul depinzând de decizia câtorva, scrie într-un editorial Leonídio Paulo Ferreira, director adjunct al cotidianului Diário de Notícias.

Știm astăzi cum în urmă cu exact 60 de ani acest pericol a devenit extrem de mare în momentul crizei rachetelor din Cuba, cel mai critic episod al acelui război rece pe care îl semnalez aici, admițând o anumită simplificare, între 1949, anul primului test nuclear sovietic (și, așadar, posibilitatea distrugerii reciproce), și 1989, căderea Zidului Berlinului, semn al înfrângerii blocului comunist condus de Moscova.

Invazia rusă a Ucrainei aflată în curs, cu sancțiunile americane firești la adresa Moscovei, ar putea, chiar, oferi ideea unei anumite reveniri la războiul rece, dar este iluzorie. Rusia, chiar dacă păstrează un arsenal nuclear gigantic ca amenințare și folosind producția sa de energie ca instrument geopolitic, nu are nici o ideologie alternativă de exportat și nici forța economică a defunctei Uniuni Sovietice.

Este suficient să ne uităm la recentele retrageri militare din Ucraina pentru a înțelege că așa-numitul "urs rus" își menține o putere mare, dar îmbrățișarea sa nu este automat fatală.

Dacă va exista un fel de al doilea război rece, acesta se va purta între Statele Unite și China, adică superputerea care a învins-o pe prima față de marea putere acum în viață din secolele trecute.

Deocamdată, forța americană, mai ales militară (inclusiv arsenalul nuclear), dar și economică, persistă, însă China a redus acest decalaj și în prezent, pe lângă marea sa capacitate de influență globală la nivelul investițiilor și al comerțului, afișează o ideologie - centralism de stat naționalist sau autoritarismul partidului unic, în funcție de opinii - pentru a concura din punctul de vedere al atractivității cu democrația liberală.

Dacă credem în declarațiile lui Joe Biden (mult mai explicite) și ale lui Xi Jinping, după întâlnirea lor istorică în calitate de președinți în marja Summit-ului G-20 din Indonezia, acest nou război rece nu va avea loc.

Concurență da, conflict nu, va fi concluzia care trebuie trasă din calea admisă de ambii lideri, ceea ce pare realist, întrucât Beijingul își va continua ascensiunea, iar Washingtonul va continua să-și păstreze supremația. Faptul că, spre deosebire de Uniunea Sovietică, China este implicată în comerțul global îngreunează, totuși, o confruntare între cei doi giganți, chiar dacă se vede că există divergențe puternice, modul în care privesc soarta Taiwanului sau a viitorul disputei dintre ruși și ucraineni fiind două exemple posibile.

Această întâlnire a liderilor american și chinez a coincis cu desfășurarea COP-27, în Egipt, în cadrul căreia lumea dezbate felul în care să combată schimbările climatice. A avut loc, de asemenea, în ajunul semnalării de către Națiunile Unite a locuitorului cu numărul opt miliarde al planetei. Și s-a întâmplat la câteva zile după ce americanii și rușii au început să dialogheze pentru a reînnoi singurul tratat nuclear pe care îl mențin. Să adunăm toate acestea și poate că vom putea, la nivel global, să ne gândim că există linii roșii despre care cei mai puternici știu că nu pot fi depășite.

Acest lucru nu înseamnă o lume în pace peste noapte, din păcate, dar cel puțin garantează că mai este timp să încercăm să salvăm această lume (a noastră) de la distrugere și să o schimbăm în bine cândva.

Sursa: RADOR