Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, nicio delegație din partea Ambasadei Bulgariei a participat la ceremonia oficială organizată de autoritățile ruse cu ocazia zilei de 24 mai în fața monumentului Sfinților Frați Chiril și Metodiu de la Moscova.

Sărbătorirea Zilei Scrierii și Culturii Slave, așa cum este denumită sărbătoarea în Rusia, a început cu o slujbă în fața monumentului.

Seara, în Piața Roșie, a fost organizat un concert de gală, deschis de Patriarhul Chiril al Rusiei.

În ultimii doi ani, partea rusă a făcut declarații contradictorii cu privire la făuritorii alfabetului chirilic.

În 2017, președintele Vladimir Putin a spus că „alfabetul și literatura slavă ne-au venit de la pământ macedonean”.

La începutul acestei luni, ambasadorul Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, a spus că „scrierea slavă și serviciul divin în limba slavonă în Rusia au venit din Bulgaria”.

Sursa: RADOR