Avocații fostului președinte Donald Trump au respins joi o cerere formulată de democrați pentru ca acesta să depună mărturie în procesul său de punere sub acuzare în Senat de săptămâna viitoare.

Democrații din Camera Reprezentanților îl acuză pe Donald Trump că a incitat la insurecție atunci când și-a îndemnat susținătorii să lupte împotriva înfrângerii sale electorale înainte ca aceștia să ia cu asalt Capitoliul pe 6 ianuarie, atac în care și-au pierdut viața cinci persoane, inclusiv un ofițer de poliție, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

"Președintele nu va depune mărturie într-o procedură neconstituțională", a declarat consilierului lui Trump, Jason Miller, pentru Reuters. Într-o scrisoare deschisă, avocații fostului președinte republican, Bruce Castor și David Schoen, au calificat cererea drept o "manevră publicitară".

Echipa de avocați a fostului președinte a respins acuzația de punere sub acuzare și a susținut că declarațiile lui Trump, conform cărora înfrângerea sa la alegerile din 3 noiembrie a fost rezultatul unei fraude pe scară largă, sunt protejate de primul amendament al Constituției americane.