Președintele Camerei Deputaților a invocat și chestiuni practice, precum naveta pe care o fac ambasadorii și personalul ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim unde sunt instituțiile centrale ale statului Israel.

”Eu cred că România ar trebui să se gândească serios să mute ambasada României din Israel în Ierusalim. Ar trebui să ne gândim foarte serios. Sunt și chestiuni practice, toate instituțiile centrale ale Israelului sunt în Ierusalim și ambasadorii și personalul ambasadei face naveta din Tel Aviv la Ierusalim. Cred că ar trebui să ne gândim serios ca ambasada României din Israel să fie mutată la Ierusalim”, a declarat vineri liderul PSD. 

Adunarea Generală a ONU a validat joi, cu 128 de voturi, o rezoluție care condamnă recunoașterea de către Washington a Ierusalimului drept capitala Israelului. România s-a numărat printre cele 35 de state care s-au abținut. Alte nouă țări membri au votat ”împotrivă”.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a explicat votul prin poziția României care pledează pentru ”soluția celor două state”, Israel și Palestina.

Reafirmând angajamentul constant al României față de eforturile comunității internaționale de a contribui la o rezolvare justă și de durată a conflictului  israeliano-palestinian, MAE a apreciat că promovarea proiectului de rezoluție pe tema statutului Ierusalimului ”survine într-un moment în care ar trebui manifestată prudență”.

”MAE consideră mai degrabă necesară, în această etapă, relansarea dialogului direct în vederea deblocării procesului de pace. În consecință, România a exprimat vot de abținere în cadrul AG ONU”, conform comunicatului.