Președintele are nevoie de o reorientare majoră dacă vrea să-și salveze ultimii ani de la șocurile economic și de politică externă pe care le-a provocat.

În ce privește energia și ambiția, acestea nu i se pot nega. Trump accelerează pe multiple fronturi simultan, iar pe alocuri a și avut succes. Expansiunea producției interne de energie decisă de el decurge bine și chiar era extrem de necesară după războiul lui Biden contra combustibililor fosili. Și crizei de la frontieră i-a pus capăt rapid.

A oprit de asemenea și asaltul guvernului federal asupra unor valori americane elementare - eliminând favoritismul rasial, de exemplu. Trump a fost ales de americani pentru a contracara excesele stângii în privința climei, culturii și cenzurii, și chiar se ocupă de ele.

În privința altor priorități, măsurile nu s-au ridicat la nivelul promisiunilor. Acesta pare să fie cazul agenției DOGE, pe care acest ziar a susținut-o, dar a cărei activitate a fost într-atât de frenetică încât nu e clar ce rezultate a obținut. Țintele facile, precum USAID, i-au adus victorii simbolice, însă nu se poate sesiza o schimbare fundamentală în privința expansiunii guvernului. Bugetul lui Trump va veni cu alte propuneri de reformă - dacă el va reuși să-l treacă prin Congres. Iar Trump are nevoie cu disperare de o lege fiscală care să stimuleze creșterea economică.

Chiar și în privința unor cauze populare se poate observa o problemă a exceselor inutile. Harvard și alte universități trebuie într-adevăr să se schimbe, dar a încerca să le dictezi programa și criteriile de angajare constituie o interferență abuzivă care afectează libera exprimare și care riscă să fie respinsă de instanțe. Deportarea infractorilor e un lucru pozitiv, dar nerespectarea unor proceduri legale și sfidarea instanțelor vor păta acest demers. Deviza Casei Albe pare a fi aceea că dacă ceva merită făcut, atunci merită făcut în exces.

E mai ales valabil în cazul taxelor vamale, care sunt capabile să-i torpileze președinția. Trump a fost ales pentru a controla inflația și a mări veniturile reale ale populației, însă efectul taxelor e invers. Ele garantează cel puțin o singură scumpire a mărfurilor de import, care se va răsfrânge asupra economiei. Ele riscă să creeze o penurie și pentru consumatori și pentru firmele care își procură bunuri și piese din străinătate.

Taxele vamale au declanșat cel mai puternic șoc indus de o politică economică de când Richard Nixon a detonat Bretton Woods în 1971, declanșând o inflație pe care Nixon a încercat s-o controleze prin plafonarea salariilor și prețurilor și o taxă vamală. Se poate afirma că consecințele economice îi torpilaseră al doilea mandat, poate chiar în aceeași măsură cu Watergate [scandal politic soldat cu demisia președintelui - n.trad.].

E o greșeală să crezi că daunele produse de taxe sunt doar interne. Asaltul fără discernământ asupra prietenilor și dușmanilor deopotrivă a zguduit încrederea globală în seriozitatea Americii. Ken Griffin, investitorul și marele donator al lui Trump, a rezumat situația afirmând că e un autogol pentru imaginea SUA. America cedează fără a fi fost nevoită conducerea economică globală.

China profită deja, curtându-i pe aliații Americii și recomandându-se drept o piață gigantică mai de încredere. Fapt care va îngreuna mult construcția unei alianțe comerciale care să-i potolească Chinei comportamentul economic adesea prădalnic. Trump ne-a acuzat săptămâna trecută că am fi admiratorii Chinei, ceea ce trebuie să fi amuzat Beijingul. Taxarea aliaților de către Trump este un adevărat cadou pentru Xi Jinping.

Există indicii că Trump sesizează deja unele riscuri presupuse de taxe, întrucât el vorbește acum despre încheierea a vreo 200 de acorduri comerciale. Mai afirmă și că ar putea reduce unilateral taxa de 145% impusă importurilor din China. Nimic nu ne-ar plăcea mai mult decât să vedem o retragere în această privință - un „moment Mitterrand”, cum scriam noi săptămâna trecută, referindu-ne la renunțarea la socialism în anii '80 a socialistului francez. Însă Trump rămâne încă foarte departe de o asemenea cotitură, și nici acele acorduri comerciale nu vor fi ușor de realizat.

În privința politicii externe, al doilea mandat e deocamdată o muncă încă în curs. În Orientul Mijlociu încearcă să recupereze rutele comerciale maritime de la gruparea Houthi, pierdute din cauza timidității lui Biden. Și a restabilit politica „presiunii maxime” asupra Iranului pentru a-l obliga să-și abandoneze programul nuclear. Sunt măsuri de natură a inspira speranță.

Principalul motiv de alarmă e abordarea lui unilaterală în privința obținerii păcii în Ucraina. Până în acest weekend abia dacă-i adresase vreo vorbă dură lui Vladimir Putin, deși a strâns în schimb Ucraina cu ușa pentru a accepta concesii ce ar putea-o condamna la și mai multe tâlhării. Multe vor depinde de detaliile armistițiului, dacă va exista unul, dar aici nici măcar nu e vorba doar de viitorul Europei.

Modul în care s-a retras Joe Biden din Afganistan a distrus factorul american de descurajare. Un fiasco în Ucraina ar acționa identic în cazul lui Trump - cu ramificații pentru Iran, Coreea de Nord, dar mai cu seamă pentru ambițiile Chinei în Pacific. Să nu fiți surprinși dacă Beijingul va decide să-i smulgă Taiwanului unele insule periferice ori să încerce să-i impună o blocadă parțială. Trump ne-a spus în octombrie că unei asemenea provocări i-ar răspunde prin taxe vamale, însă cartea aceea a jucat-o acum, fără succes.

Alegătorii l-au reales pe Trump și pentru că și-au amintit cu drag cum mergea economia în primul lui mandat. Însă acel succes s-a datorat în principal respectării unor priorități republicane convenționale precum reforma fiscală și restrângerea legislației. În mandatul actual Trump își satisface obsesiile proprii legate de comerț și politică externă, iar primul set de rezultate e negativ. Al doilea mandat va da greș dacă va ignora avertismentele.

Sursa: Rador Radio România