Donald Trump a declarat că ofensiva Turciei în Siria e ”o idee proastă” pe care SUA nu o sprijină, deși acțiunea a fost inițiată după o convorbire telefonică a președintelui american cu omologul turc, Recep Erdogan.

”Statele Unite nu susțin acest atac și i-au transmis în mod clar Turciei că această operațiune este o idee proastă", a declarat Trump, la câteva ore după ce forţele armate turce au lansat miercuri o ofensivă în nordul Siriei, relatează ABC News. Ofensiva a fost anunțată pe Twitter de Recep Erdogan, care dorește formarea unei zone de securitate în care vor fi repatriați refugiații sirieni. 

Într-o discuție cu jurnaliștii la Casa Albă, Trump a declarat că SUA au ”discutat cu ambele părți”. 

Duminică, cei doi lideri au discutat la telefon despre o propunere mai veche a Turciei privind crearea unei zone de securitate la est de Eufrat. Ulterior, Casa Albă a anunţat că SUA nu se vor opune unei operaţiuni a Ankarei împotriva unei miliţii kurde în nordul Siriei, deși kurzii au luptat alături de americani împotriva ISIS.

Într-un interviu pentru PBS, secretarul american de stat, Mike Pompeo, a susținut că Washingtonul nu a dat undă verde Turciei să invadeze Siria, dar Ankara are "preocupări legitime de securitate", astfel că Donald Trump a luat decizia de a-i îndepărta pe soldaţii americani din calea pericolului.

Criticat dur, inclusiv de membri importanți ai Partidului Republican, Trump și-a apărat decizia, susținând că SUA ar fi trebuit să stea în Siria doar 30 de zile și i-au învins pe jihadiști ”în proporție de 100%”.

Referitor la aliaţii kurzi, președintele Trump a recunoscut că au luptat alături de americani, dar au primit în schimb "sume imense de bani și echipamente”. El a mai spus că SUA nu au fost ajutate de kurzi în Normandia.

Se pare că decizia a fost luată fără consultarea specialiștilor din Departamentul de Stat, astfel că Donald Trump a început să dea înapoi și să-l amenințe pe Erdogan că va distruge economia Turciei - așa cum a mai făcut-o - dacă Ankara va merge prea departe cu ofensiva din Siria.

El a reiterat această amenințare miercuri și a mai spus că va recurge la măsuri și mai dure decât sancțiunile propuse de membri ai Congresului. 

Forțele Democratice Siriene (SDF) au anunțat că, potrivit primelor informații, există victime în rândul populației civile în urma atacului lansat de forțele turce. Conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), cel puţin 15 persoane, dintre care 8 civili, au fost ucise.

Trump a susținut miercuri că Turcia ”s-a angajat să protejeze civilii, minoritățile religioase, inclusiv creștinii, și a dat asigurări că nu va avea loc o criză umanitară”. El a mai spus că SUA își vor respecta angajamentele, dar nu a spus cum. 

”Această politică de abandonare ameninţă să anuleze cinci ani de lupte împotriva ISIS şi va afecta serios credibilitatea şi şi încrederea în americani în toate bătăliile viitoare în care vom avea nevoie de aliaţi puternici”, a avertizat fostul şef al forţelor americane în Orientul Mijlociu, generalul Joseph Votel, în timp ce Mark Hertling, fost comandant al forţelor terestre americane în Europa, a apreciat că decizia lui Trump prevesteşte ”un dezastru” în viitor pentru Statele Unite.

Ankara consideră Unitățile de Apărare a Poporului (YPG) o organizație teroristă care ar face parte din Partidul Muncitorilor din Kurdistan, mișcare interzisă în Turcia. În ultimii ani, Turcia a avut mai multe incursiuni în nordul Siriei pentru a se lupta cu forțele kurde. 

Un oficial american a confirmat pentru ABC News că Forțele Democratice Siriene au oprit operațiunile împotriva ISIS.

În declarația de miercuri, Trump a transmis Turciei că acum e responsabilă de păzirea a mii de prizonieri ISIS aflați până în prezent în custodia kurzilor.