Un deputat din Duma Regională Saratov, Denis Bulanov, din cadrul Partidului Comunist, a propus ca Marea Neagră să fie redenumită ”Marea Rusă”.

Bulanov declară că a fost inspirat de decizia noului președinte american Donald Trump de a redenumi Golful Mexic ”Golful Americii”, potrivit ediției de luni a site-ului Ostorozhno Novosti, citat de platforma guvernamentală ucraineană United24, citată de News.ro.

 


 

În opinia sa, Marea Neagră a fost numită în mod istoric ”Marea Rusă”, un lucru menționat, susține el în unele cronici rusești vechi.

”Ideea regândirii numelor geografice câștigă populare în întreaga lume, în timp ce națiunile depun eforturi să-și pună în valoare identitatea istorică și culturală”, declara Bulanov.

”În acest context, putem lua în vedere să redăm Mării Negre numele său vechi de Marea Rusă”, declara el.

Întrebat ce impact avea acest lucru asupra Turciei și altor țări de la Marea Neagră Bulanov, a răsouns că ”asta ar fi doar de uz intern rusesc. Nu insist ca alte țări de la malul Mării Negre să recunoască schimbarea numelui”.

Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, un apropiat al lui Vladimir Putin, anunța că Ucraina are să ”înceteze să existe” până în 2025.