Guvernul premierului israelian, Benjamin Netanyahu, "încearcă să facă din Israel o dictatură", a afirmat luni fostul premier Ehud Barak, relatează CNN.

"Este cea mai gravă criză pe care am avut-o în Israel în ultimii 75 de ani. Este o amenințare la adresa democrației noastre și a modului nostru de viață", a mai spus Ehud Barak, care a fost prim-ministru israelian între 1999 și 2001, în cadrul unui eveniment găzduit de think-tank-ul londonez Chatham House.

"Apărăm democrația împotriva celor care folosesc chiar instrumentele pe care democrația le oferă și chiar libertatea pe care le conferă cetățenilor săi pentru a o distruge din interior. Noi o numim schimbare de regim de sus în jos. Ei încearcă să facă din Israel o dictatură. Noi nu vom accepta acest lucru. Acest lucru nu se va încadra în valorile noastre fundamentale și în psihicul nostru colectiv", a declarat Ehud Barak.

Intervenția sa a avut loc în timp ce protestele și grevele au cuprins țara, pe fondul unor valuri de furie față de eforturile premierului Benjamin Netanyahu de a slăbi sistemul judiciar. 

Confruntat cu o opoziție uriașă, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat luni o "pauză" în procesul de adoptare a reformei justiției. Adoptarea definitivă a mai multor proiecte de lege privind reforma a fost amânată pentru următoarea sesiune parlamentară, care urmează să se deschidă după Paștele Evreiesc (5-13 aprilie).

Diplomații de la Ambasada Israelului din SUA au anunțat că se alătură grevei din Israel 

Diplomații de la ambasada Israelului din Washington DC, în Statele Unite, au răspuns apelului celei mai mari federații sindicale din Israel, Histadrut, și au declarat că de luni au intrat în grevă. Ambasada se va închide și nu va oferi servicii consulare, a declarat un oficial israelian. Federația Histadrut a îndemnat ambasadele Israelului din lumea întreagă să intre în grevă, și se așteaptă ca și celelalte misiuni din America de Nord să urmeze exemplul Ambasadei Israelului din Washington.

Sursa: RADOR