Fenomenul meteorologic El Niño a atins apogeul în decembrie și este unul dintre cele mai puternice cinci înregistrate vreodată, potrivit La Stampa.

Organizația Meteorologică Mondială (OMM) prognozează că anul acesta vom avea temperaturi peste normal între lunile martie și mai. El Niño ''slăbește treptat, dar în lunile următoare va continua să aibă un impact asupra climei globale, alimentând căldura captată de gazele cu efect de seră produse de activitățile oamenilor'', adaugă organizația.El Niño este un fenomen meteorologic natural care încălzește o mare parte din Pacificul tropical și are loc la fiecare doi până la șapte ani, având o durată între nouă și douăsprezece luni. Modifică circulația atmosferei la scară planetară, încălzind zone îndepărtate și, așa cum subliniază OMM, se produce în contextul unui climat modificat de activitățile umane. ''Există o posibilitate de aproximativ 60% ca El Niño să persistă între martie și mai iar alta de 80% ca din aprilie până în iunie să fie observate condiții neutre (nici El Niño, nici La Niña)'', anunță OMM.

''Fiecare lună din 2023 a stabilit un nou record lunar de temperatură, iar 2023 a fost de departe cel mai cald an înregistrat'', a explicat Celeste Saulo, noul secretar general al OMM. ''El Niño a contribuit la aceste temperaturi record, dar principalul vinovat sunt gazele cu efect de seră care captează căldura''.

''În ianuarie 2024, temperatura de la suprafața mării a fost de departe cea mai ridicată înregistrată vreodată în această lună. Un fenomen îngrijorător care nu poate fi explicat doar de El Niño”, a avertizat Celeste Saulo.

Cel mai recent episod El Niño, care a început în iunie 2023, a atins apogeul între noiembrie și ianuarie. OMM spune că există posibilitatea ca La Niña - care, spre deosebire de El Niño, scade temperaturile - să se dezvolte ''mai târziu în cursul anului'' aducând între lunile aprilie și iunie condiții neutre (nici prea cald-nici prea frig). Cu toate acestea, OMM consideră că pentru moment, probabilitățile sunt destul de incerte.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA