Erdogan a semnat decretul prin care românii pot călători în Turcia doar cu buletinul
Cetățenii români vor putea călători în Turcia în baza cărții de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de președintele republicii, Recep Tayyip Erdogan.
Potrivit decretului prezidențial publicat marți în Monitorul Oficial turc, cetățenilor români titulari ai cărții de identitate li se va acorda scutire de viză pentru călătoriile turistice și permise de tranzit în Turcia cu un timp de ședere de maxim 90 de zile la fiecare 180 de zile, potrivit Agerpres.
Decizia luată de președintele Erdogan vine în contextul vizitei oficiale pe care prim-ministrul Marcel Ciolacu o efectuează, marți, la Ankara.
+++
Reamintim că vizita lui Marcel Ciolacu la Ankara constituie un moment cheie de la stabilirea Parteneriatului Strategic între România și Turcia, în decembrie 2011, prin operaționalizarea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt, echivalentul ședințelor comune de Guvern, spune Executivul într-un comunicat de presă.
"Consiliul va fi coordonat de prim-ministrul României și de președintele Republicii Turcia și va avea rol catalizator pentru consolidarea cooperării în domenii strategice de interes comun, dezvoltarea Parteneriatului Strategic pe toate palierele, dar și extinderea colaborării în cadrul cooperării regionale. Declarația politică include și crearea unui mecanism de dialog bilateral, respectiv
În anul 2023, comerțul bilateral s-a ridicat la peste 10 miliarde de dolari. Investițiile turcești în România se situau pe locul 14 în ceea ce privește țara de rezidență a investitorilor, cu 18.755 de societăți cu capital turcesc în martie 2024.
În contextul vizitei oficiale, șeful Executivului de la București va depune o coroană de flori la Mausoleul dedicat președintelui fondator al Republicii Turcia, Mustafa Kemal Atatürk, din cadrul complexului Anıtkabir din Ankara și va participa la dineul de lucru oferit în onoarea delegației române de președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan.
Alături de șeful Executivului, vor participa viceprim-ministrul Marian Neacșu, ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul justiției Alina Gorghiu, ministrul educației, Ligia Deca, ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Radu Oprea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian Veștea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, ministrul sănătății, Alexandru Rafila, ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Oprescu, președintele ANSVSA, Alexandru Bociu.
Comentarii