Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia au ajuns la o confruntare deschisă cu cancelarul Angela Merkel asupra politicii privind refugiații. Potrivit informațiilor Der Spiegel, cele patru țări UE doresc să blocheze ruta balcanică.

La o reuniune care va avea loc luni, țările Grupului de la Vișegrad - Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia - doresc să stabilească cum pot ajuta Macedonia care intenționează să închidă granița cu Grecia. Scopul: cele patru țări est-europene au în plan o blocare a rutei balcanice pentru refugiați.

"Atât timp cât lipsește o strategie europeană, este legitim ca statele de pe ruta balcanică să-și protejeze granițele", a declarat, pentru Der Spiegel, ministrul slovac de externe, Miroslav Lajčák, adăugând că membrele Grupului de la Vișegrad vor ajuta aceste țări în demersul lor.

Astfel, cele patru țări se pronunță în mod explicit împotriva planului cancelarului Angela Merkel, care dorește soluționarea crizei refugiaților cu ajutorul Turciei. Lajčák nu vrea o confruntare cu Merkel, dar consideră că este greșit ca Turcia să fie lăsată să rezolve problemele Europei.

Și ideea lui Merkel privind crearea unui mecanism permanent de repartizare a refugiaților luați din taberele din Turcia și preluați de țările UE întâmpină rezistență în Europa de Est. "Creșterea cotelor va fi doar un stimulent pentru migrație”, a avertizat ministrul slovac de Externe.

Presiunea asupra cancelarului Merkel este în creștere și în interiorul propriei coaliții de guvernare, unde au apărut primele voci din cadrul SPD care fac apel la închiderea rutei balcanice.

"Trebuie să închidem ruta balcanică", a afirmat Axel Schäfer, vicepreședinte al grupului parlamentar social-democrat. "Cine vrea granițe deschise în Europa, trebuie să și poată închide granițe”, a susținut politicianul SPD. 

Președintele ceh solicită deportarea migranților economici

Președintele Cehiei Milos Zeman a afirmat că "singura soluție" la criza refugiaților este "deportarea migranților economici și a celor care susțin violența și ura religioasă, mai exact a celor care plănuiesc acte teroriste”.

Declarația a fost făcută la o reuniune a politicienilor social-democrați desfășurată în capitala slovacă Bratislava. În Cehia sunt bineveniți toți refugiații care sunt gata să se integreze, a susținut Zeman, adăugând însă că este "imposibil” ca musulmanii să se integreze în societatea europeană.

În noiembrie 2015, șeful statului ceh și-a făcut apariția la o demonstrație anti-Islam la Praga și a descris islamul ca o "cultură a criminalilor și a urii religioase".

La sfârșitul lunii decembrie, el a atras atenția că printre refugiați se află și jihadiști, iar după atacurile din noaptea de Revelion de la Köln, Zeman a avertizat asupra includerii primirii în Europa. Până în prezent, Cehia a primit foarte puțini refugiați.