Criza submarinelor arată că Uniunea Europeană "nu mai poate conta" pe SUA pentru a-i garanta protecția, a declarat joi ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, invitându-i pe europeni "să deschidă ochii".

"Prima lecție care trebuie trasă din acest episod este că Uniunea Europeană trebuie să-și construiască independența strategică. Episodul afgan, episodul submarinelor arată că nu mai putem conta pe SUA pentru a ne garanta protecția strategică", a declarat el pentru France Info, potrivit Agerpres.

"SUA nu mai au decât o singură preocupare strategică, China, și de a contracara creșterea în putere a Chinei".

Atât fostul președinte Donald Trump, cât și cel actual Joe Biden "estimează că aliații lor trebuie să fie docili. Noi însă estimăm că ei trebuie să fie independenți", a spus Bruno Le Maire.

"Trebuie ca partenerii noștri europeni să deschidă ochii", a adăugat el, criticând sprijinul acordat de Danemarca pentru SUA, contrar criticilor formulate de autoritățile europene după decizia australiană de a anula contractul încheiat între Naval Group francez în favoarea noului parteneriat cu SUA și Regatul Unit.