Asta înseamnă să ignori palmaresul lui Vladimir Putin în materie de negocieri, explică, în rubrica sa, Sylvie Kauffmann, editorialistă la Le Monde.

Sosirea Anului Nou a fost întâmpinată în Ucraina nu cu artificii, ci cu o ploaie de rachete rusești și drone iraniene trimise de Moscova în mai multe orașe din țară, inclusiv la Kiev, ca răspuns la loviturile care au lovit orașul rus Belgorod pe 29 decembrie 2023.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei, care va intra în al treilea an pe 24 februarie, este un război total, dificil, costisitor, teribil de ucigaș de ambele părți. Se pare că va dura mult. Prin urmare, nu este de mirare că acum se caută alte modalități în afara mijloacelor militare pentru a-i pune capăt.

În Statele Unite, unde entuziasmul pro-ucrainean se estompează la fel de repede pe cât crește susținerea pentru candidatura lui Trump, se ridică voci în favoarea unui armistițiu. Au devenit cu atât mai insistente cu cât republicanii din Congres au blocat, la începutul lui decembrie 2023, votul pentru un ajutor de 60 de miliarde de dolari (în jur de 55 de miliarde de euro) pentru Ucraina.

Raționamentul este simplu: Ucraina nu poate câștiga militar acest război, nu are resursele umane necesare în fața unui adversar cu o populație de trei ori mai mare, iar șeful statului major, viteazul general Valeri Zalujni, recunoaște că actuala contraofensivă nu duce nicăieri.

Ce rost are să arunci miliarde de dolari într-un război de uzură care poate dura ani de zile fără rezultate?

Cu puțin timp înainte de Crăciun, un articol din The New York Times le-a dat apă la moară susținătorilor acestei teze. În ciuda fațadei sale de triumfalism, asigură autorii, președintele Vladimir Putin transmite discret mesajul, prin intermediari, că este deschis să negocieze o încetare a focului în Ucraina, cu condiția să prezinte acasă această negociere ca pe o victorie.

Într-un astfel de scenariu, Putin s-ar „mulțumi” cu câștigurile teritoriale realizate până acum – cel puțin 20% din teritoriul ucrainean.  

„Un război gestionabil”

Mai multe texte publicate în ultimele săptămâni în presa americană sau pe site-uri de analize geopolitice indică în aceeași direcție. Unii au remarcat o schimbare semantică interesantă la Washington cu ocazia vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski din decembrie: președintele Joe Biden nu mai spune că țara sa va sprijini Ucraina „atâta timp cât este nevoie”, ci „atât cât va putea”.

Strategia administrației Biden a evoluat, crede Politico: Nu mai este vorba de a ajuta Ucraina să obțină victoria totală, ci de a o pune într-o poziție mai bună în cazul unor negocieri care vizează încheierea războiului.

Serge Schmemann, editorialist la The New York Times, expert în Rusia și departe de a fi putinofil, încurajează Kievul să nu vadă victoria „doar în termeni teritoriali”.

Desigur, nimeni nu vrea să vadă acest război prelungindu-se la infinit. Chiar nimeni? Sam Greene, profesor la Institutul Rus de la King's College din Londra, consideră că Vladimir Putin are nevoie să continue un război care a transformat viața politică, economică și socială a Rusiei în beneficiul său. „Faptul că Putin vrea să negocieze nu înseamnă că vrea pace”, remarcă Sam Greene pe rețeaua de socializare X.

„Ba chiar are tot interesul să continue ceea ce el prezintă rușilor ca fiind o confruntare cu Occidentul, doar că vrea un război „gestionabil” - un război care să nu provoce reacții de necontrolat în populația rusă de natură să-i pună puterea în pericol, acum când se pregătește să fie ales pentru al cincilea mandat în martie”.

Aceasta este o capcană, pe care fanii negocierilor nu vor să o vadă. De când este la putere, adică de aproape un sfert de secol, Vladimir Putin a dat dovadă de un talent remarcabil în deschiderea de negocieri care nu se concretizează niciodată.

La fel a fost cazul după invazia Georgiei din 2008, cu discuții la Geneva cu privire la statutul celor două provincii separatiste pe care Moscova le consideră independente; la fel a fost cazul așa-numitului proces „format Normandia”, lansat în 2014 de cancelarul Angela Merkel și președintele François Hollande pentru a încerca o soluționare a conflictului din Donbas.

În toți acești ani de discuții diplomatice inutile, nici Franța, nici Germania nu au oferit ajutor militar Ucrainei, deoarece erau părți în procesul de negociere. Acest timp a fost un câștig pentru Kremlin, care și-a continuat activitatea militară în Ucraina și pregătirile pentru o acțiune completă - invazia la scară largă.

Europenii iau negocierile în serios. Angajează cei mai buni diplomați, urmează procedurile, negociază pentru că vor pace – cu siguranță în cele mai avantajoase condiții, dar cu un obiectiv care este clar - oprirea conflictului.

Să nu uităm însă că războiul hibrid nu are pace, așa cum Vladimir Putin nu are bună-credință. Pentru el, avantajul discuțiilor nesfârșite este că, în timp ce negociază, Occidentul, cu scopul de a opri ostilitățile, va înceta să mai aprovizioneze Ucraina cu arme sau, cel puțin, va renunța la a produce armament necesar Kievului.

Pentru Ruth Deyermond, un alt cercetător de la King’s College, Rusia nu poate câștiga acest război, deoarece obiectivele sale inițiale au fost nerealiste; „În loc să denazifice Ucraina, Putin a nazificat Rusia”.

În schimb, Ucraina îl poate pierde, pentru că Vladimir Putin nu va înceta niciodată să încerce să o destabilizeze. Occidentul poate pierde și el războiul, pentru că a fost desemnat drept inamic de către Kremlin.

Prin urmare, Occidentul trebuie să decidă dacă vrea să reziste sau să capituleze. Și să calculeze care va fi costul mai mare: cel al victoriei Ucrainei sau cel al înfrângerii.

Sursa: RADOR RADIO ROMANIA