Experți ruși își exprimă la televiziunea de stat teama că populația s-ar putea revolta ca în 1917.

În vreme ce locuitorii din Herson sărbătoresc încă eliberarea orașului lor, reputația lui Putin se degradează din ce în ce mai mult în Rusia. Scutindu-se de umilința unei primiri glaciale, Putin a preferat sa nu meargă la summitul G20 care tocmai s-a încheiat în Indonezia. Această decizie arată în ce măsură este izolat pe scena internațională președintele rus, relatează La Libre Belgique.

Recent, India și China și-au exprimat dorința ca războiul din Ucraina să se termine. Coreea de Nord pare și ea să se distanțeze de Kremlin. Această singurătate începe să se facă simțită în Rusia și îi îngrijorează pe unii experți ruși care se referă la o mânie tot mai mare din partea poporului rus.

Aceste îngrijorări au făcut obiectul principal al celebrei emisiuni de televiziune de propagandă a lui Vladimir Soloviov. Cunoscut pentru declarațiile sale extravagante referitoare la războiul din Ucraina, moderatorul rus a încercat să orienteze dezbaterea spre felul în care autoritățile pot recâștiga încrederea poporului după retragerea trupelor ruse din mai mute orașe ucrainene. Dar emisiunea a luat foarte repede o altă turnură.

Cotidianul belgian Het Laaste Nieuws arată că invitații la talk-show au vorbit despre o eventuală revoltă a poporului rus. Profesorul Dmitri Evstafiev, de la universitatea HSE din Moscou, a declarat că răbdarea poporului nu este infinită și că țara trebuie neaparat să obțină alte succese militare pentru a-și păstra imaginea. "Să nu credem că răbdarea societății este infinită, mai devreme sau mai târziu ea se va epuiza".

Prezentatorul rus Tigran Keosayan a explicat și el cum simte situația. "Există iritare. Această iritare și această mânie sunt similare cu sentimentele care s-au manifestat în 1916 și aceste sentimente trebuie să fie evitate". Îngrijorându-se de rolul pe care îl pot juca media asupra mentalului populației ruse, el a lăsat să se înțeleagă că situația actuală este comparabilă cu cea care predomina în 1916 înainte de a da naștere revoluției bolșevice.

Ceilalți invitați, mai optimiști, au declarat că Rusia nu trebuie să intre în panică. Moderatorul Vladimir Soloviov a redirecționat dezbaterea spre strategia militară ce trebuie adoptată, înainte de a declara că "Rusia trebuie să câștige războiul său 'contra NATO' și sabotorii, teroriștii, trădatorii și dezertorii trebuie executați".

Sursa: RADOR