Dubla explozie care a avut loc sâmbătă în apropiere de gara centrală din Ankara și care s-a soldat cu zeci de morți și răniți este „un atac terorist”, potrivit guvernului de la Ankara.

UPDATE: Bilanțul a ajuns, luni, la 97 de persoane ucise. Autoritățile de la Ankara au confirmat că cele două atacuri au fost comise de doi bărbați kamikaze.

Un bilanț anterior al victimelor, anunțat de autoritățile turce, indica 95 de morți și 246 de răniți, dintre care 48 se aflau, duminică, în secții de terapie intensivă. 

Oficiali din domeniul securității au declarat pentru Anadolu că atacul a fost comis de doi kamikaze care au folosit bombe cu TNT și bile metalice.

Potrivit primelor supoziții, cele două explozii ar avea legătură cu „marșul pașnic de protest” ce urma să aibă loc sâmbătă, organizat de formațiuni sindicale în acord cu autoritățile. Manifestația avea ca scop susținerea păcii și condamnarea organizațiilor teroriste kurde.

Premierul Turciei, Ahmet Davutoglu, a convocat o reuniune de urgență cu șefii poliției și serviciilor de securitate ale țării, precum și cu alți înalți oficiali turci.

Confruntarea dintre armata turcă și PKK, formațiune interzisă, a reizbucnit în sud-estul Turciei, zonă cu populație majoritar kurdă, ca urmare a încetării armistițiului în iulie, și a atins o intensitate ce n-a mai fost văzută din anii 1990. Peste 120 de membri ai forțelor turce de securitate și sute de militanți kurzi au fost uciși.

Autoritățile române condamnă atacurile

Președintele român Klaus Iohannis și Ministerul Afacerilor Externe de la București au condamnat atacurile de la Ankara, șeful statului exprimând, în numele său și al poporului român, solidaritatea cu autoritățile și cu poporul turce.

„România condamnă cu fermitate aceste atacuri criminale și reiterează întregul sprijin pentru Turcia”, a arătat Klaus Iohannis.

Un comunicat al Ministerului român al Afacerilor Externe exprimă „deplina sa susținere” pentru eforturile autorităților turce în vederea combaterii oricăror manifestări de tip terorist.