Donatorii internaționali au promis că nu vor abandona poporul libanez după exploziile de la Beirut, dar cer Guvernului să facă reforme. Peste 250 de milioane de euro au fost strânși în urma unei conferințe la inițiativa comună a Franței și a ONU.

Mai multe state au solicitat o ”anchetă imparțială, credibilă și independentă” privind exploziile puternice de la Beirut, la conferința virtuală a donatorilor organizată duminică. Ele au solicitat autorităților libaneze să se angajeze pe deplin pe calea reformelor cerute de protestatari înainte și după tragicul incident soldat cu cel puțin 158 de morți și 6.000 de răniți.

”În aceste vremuri cumplite, Libanul nu este singur”, au declarat donatorii în urma evenimentului coordonat de președintele francez, Emmanuel Macron.

Comunitatea internațională va oferi ”resurse majore” și ”nu va abandona poporul libanez”, au spus reprezentanții SUA, UE, China, Egipt și zeci de alte națiuni, relatează DW. Conferința a strâns 253 milioane de euro, a anunțat Palatul Élysée.

Donatorii au precizat că ajutorul va fi ”livrat direct cetățenilor libanezi”, după ce au existat  avertismente privind posibila deturnare a fondurilor din cauza corupției din Liban.

"Viitorul Libanului este în joc", a spus Macron în discursul său de deschidere.

Fondul Monetar Internațional (FMI) este gata să-și intensifice eforturile pentru a ajuta Libanul, dar țara trebuie să implementeze reformele necesare, înainte de a primi banii. ”Angajamentul pentru reforme va debloca miliarde de dolari în beneficiul poporului libanez", a declarat directoarea generală a FMI Kristalina Georgieva, care a remarcat lipsa de voință politică pentru a face aceste schimbări, cerute și de populație.

Înainte de vizita pe care o va face miercuri la Beirut, șeful diplomației germane, Heiko Maas, a cerut și el reforme. ”Le vom spune în mod foarte clar celor responsabili că suntem gata să ajutăm, dar credem că această țară are nevoie de reforme”, a declarat Maas, într-un interviu acordat Deutschlandfunk.