Forțele armate israeliene aprobă războiul ofensiv în Liban
Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) spun că sunt pregătite pentru luptă – iar faza de apărare împotriva atacurilor venite din partea trupelor Hezbollah pare să fi fost depășită. Între timp, criza politică internă continuă.
Șeful Comandamentului Nord al IDF, generalul-maior Ori Gordin, și șeful Diviziei de Operațiuni, generalul-maior Oded Basiuk, au aprobat planurile de intervenție armată în Liban, au declarat surse citate de presa din Israel, preluată de Jornal Economico. Planul nu se mai referă doar la apărarea teritoriului împotriva atacurilor Hezbollah: totul indică faptul că, încă o dată, trupele Israelului s-au pregătit pentru a trece granița și pentru a pătrunde în Liban cu scopul de a urmări armata grupării radicale sponsorizată de Iran.
Într-un comunicat, IDF a afirmat că generalii au efectuat o evaluare, după care "au fost aprobate planurile operaționale pentru o ofensivă în Liban". De asemenea, comandanții superiori au luat decizii cu privire la "accelerarea pregătirii forțelor de pe teren", se mai spune în comunicat. Anunțul a fost făcut în contextul atacurilor repetate ale Hezbollah și ale grupărilor palestiniene aliate instalate în Liban, la nord de Israel. Populația a fost strămutată de mult în siguranță, iar analiștii anticipaseră deja posibilitatea serioasă a unui alt ”război în Liban” – așa cum s-a întâmplat în 2006.
Israelul a avertizat că nu mai poate tolera prezența Hezbollah-ului de-a lungul graniței comune, care tot mai violentă din 7 octombrie, și a atras atenția că, dacă nu se va ajunge la o soluție diplomatică, va recurge la acțiuni militare pentru a împinge Hezbollahul în nordul Libanului.
Între timp, ciocnirile între cele două părți ale graniței continuă. Până acum, ciocnirile zilnice s-au soldat cu 10 morți civili de partea israeliană, precum și cu moartea a 15 soldați. Dde cealaltă parte a graniței, Hezbollah a afirmat că 343 de oameni au fost uciși de Israel, majoritatea în Liban, dar unii și în Siria. Tot în Liban, alți 63 de agenți din alte grupări, un soldat libanez și zeci de civili au fost uciși.
Armata a spus că apărarea antiaeriană israeliană a doborât o dronă deasupra mării, în largul coastei Gesher HaZiv, în nordul Israelului, în apropierea Libanului. În același timp, IDF a declarat că avioane de război au lovit mai multe ținte ale Hezbollahului în sudul Libanului, inclusiv infrastructura de la Taybeh, Odaisseh și Jebbayn și o clădire din Ayta ash-Shab. Marțea trecută, Hezbollah a difuzat imagini cu ceea ce spunea că este una dintre dronele sale de recunoaștere care a survolat nordul Israelului, inclusiv portul Haifa.
"Suntem foarte aproape de momentul în care vom decide să schimbăm regulile jocului împotriva Hezbollahului și a Libanului", a avertizat ministrul de externe, Israel Katz, într-un comunicat. "Într-un război total, Hezbollahul va fi distrus, iar Libanul va fi lovit grav".
Războiul din Liban din 2006 a fost doar încă un episod al conflictului lărgit dintre Israel și lumea musulmană (și nu doar cea arabă). A avut loc în luna iulie 2006, după ce doi soldați israelieni au fost răpiți de trupele Hezbollah – care în aceeași operațiune au ucis trei soldați și au rănit alți doi. Conflictul a durat 34 de zile și a dus la moartea a 1.200 de persoane în Liban, majoritatea civili, și a 157 de israelieni, majoritatea soldați.
Între timp, pe frontul politic, guvernul condus de Benjamin Netanyahu continuă să dea semne că se destramă. Likud, partidul premierului, l-a acuzat pe liderul lui Otzma Yehudit, Itamar Ben Gvir (ministrul Securității Naționale), că a divulgat secrete de stat – după publicarea în presă a unor informații despre faptul că Netanyahu i-a oferit lui Ben Gvir informații sensibile de securitate în schimbul sprijinului său privind ”vechiul” proiect de lege care ar diminua puterea înaltelor curți israeliene.
Ben Gvir ar fi decis să relateze povestea ca răzbunare pentru că Netanyahu nu l-a invitat niciodată în cabinetul de război. Ministrul a cerut de mai multe ori să fie inclus în cabinetul între timp desfiincțat, afirmându-și dorința de a fi printre cei care conduc luarea deciziilor în război. Netanyahu nu a permis niciodată ca extremistul de dreapta să ajungă în această poziție, în ciuda numelui ”pompos” al cabinetului său.
Între timp, administrația Biden a decis să suspende (sau să amâne) trimiterea de avioane de război F15 în Israel. Statele Unite nu au avansat în privința vânzării unei flote către Israel, chiar și după ce liderii Congresului au fost de acord să permită tranzacția, dezvăluie The Wall Street Journal.
Congresul blocase tranzacția din cauza îngrijorărilor legate de moartea civililor în timpul războiului din Fâșia Gaza, dar restricția a fost ridicată pe 22 mai, ceea ce ar permite Departamentului de Stat să notifice oficial vânzarea. Acum, asta nu s-a întâmplat: administrația lui Joe Biden nu a luat încă măsura, amânând o afacere de 18 miliarde de dolari (pentru 50 de avioane).
Sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii