Fost deputat rus: Revolta Wagner a fost o înscenare - Putin și Prigojin erau puși de acord
''Șeful Wagner avea nevoie de o scuză pentru a părăsi Ucraina, interesele sale sunt în Africa'', susține fostul deputat rus Ilia Ponomarev.
''Totul a fost o farsă''. Ilia Ponomarev, om de afaceri și fost deputat al Dumei ruse care din 2016 trăiește în exil în Ucraina și este unul dintre fondatorii Legiunii pentru Libertatea Rusiei, are idei clare despre revolta, ulterior abandonată, a Grupului Wagner, ale cărui forțe au ajuns la porțile Moscovei fără a întâmpina rezistență.
''Cred că Prigojin și Putin au avut de la început un acord cu privire la ceea ce urma să se întâmple, o înțelegere despre care nimeni altcineva nu era la curent'', explică Ponomarev într-un interviu acordat agenției Adnkronos, subliniind că șeful grupării Wagner "este un om de încredere al lui Putin. Se cunosc de multă vreme și împrejurările în care s-au întâlnit au creat între ei o relație de mare încredere".
Fostul deputat, singurul care a votat împotriva anexării Crimeei, evidențiază motivele care, în opinia sa, i-au determinat pe Putin și Prigojin să acționeze în acest fel. Pe de o parte, scopul președintelui rus a fost ''să sperie atât elitele ruse, cât și pe cele internaționale. Avea nevoie să transmită un mesaj din care să reiasă că el nu este cea mai proastă alternativă'' și că există ''un căpcăun, pe nume Prigojin, pe care nimeni din comunitatea internațională nu și-aș dori să-l vadă ținând mâna pe un buton nuclear''.
Potrivit lui Ponomarev, Putin a vrut să demonstreze că posibilitatea înlocuirii lui este ''reală'' și că înlocuitorul este mai rău decât el. ''Și, din păcate, cred că și-a atins obiectivul, deoarece toată lumea a crezut în acest spectacol''.
Prigojin, la rândul său, avea nevoie să găsească o modalitate de a părăsi Ucraina ''cu demnitate'', susține miliardarul rus. "Luptă de mult timp și este obosit. A pierdut mulți oameni, dar mai ales are oportunități financiare imense în Africa, contracte militare importante pe care le poate onora, numai că nu putea să plece așa, pur și simplu. Avea nevoie de o scuză", subliniază Ponomarev, potrivit căruia Belarusul, care, așa cum a anunțat aseară Kremlimul, îl va găzdui pe Prigojin, este doar ''un loc de tranzit”. ”Nu va rămâne mult timp și de acolo va pleca în Africa''.
Fostul deputat al Dumei subliniază că, în orice caz, evenimentele de sâmbătă vor avea consecințe pozitive asupra Kievului. "Cu siguranță, deoarece moralul trupelor ruse nu este prea ridicat și după toate aceste evenimente va fi și mai scăzut. În același timp vor fi probleme în lanțul lor de comandă. Lucruri cu siguranță pozitive, pentru noi", declară el.
Putin însă, continuă el, și-a atins scopul. ''Rușii îl consideră un învingător și consensul lui va crește mult după tot ce s-a întâmplat, însă în termeni reali” - avertizează Ponomarev - „este evident că au ieșit la suprafață toate slăbiciunile lui. A sosit timpul ca Moscova să fie eliberată, și când Legiunea noastră pentru Libertatea Rusiei va crește și va ajunge la nivelul necesar, cu siguranță că vom transforma planul neterminat al lui Prigojin în realitate''.
Sursa: RADOR
de Aberel 26 Iun 2023 10:48
Iar Putin poate fi oricand inlocuit de unul mai rau, nu era nevoie de vreo sperietura cu Prigojin. Rusii au resurse pentru altii mai rai. Dar pana la urma ce inseamna "mai rau decat Putin"? Nici Putin, nici altul mai rau nu ar putea ameninta lumea mai mult decat o face deja Rusia, asa ca... not impressed.
de Euractiv 26 Iun 2023 11:20
de duros > Euractiv 26 Iun 2023 16:19
de Euractiv > duros 26 Iun 2023 16:46
de gica 27 Iun 2023 10:12