Vara socială britanică a fost caldă, toamna probabil va fi la fel de fierbinte. După ani de apatie, zeci de mii de muncitori au intrat în grevă în iulie și august: feroviarii, funcționarii de poștă, avocații, șoferii de autobuze, dockeri, angajați Amazon, gunoieri și chiar jurnaliști...

Asistentele, profesorii sau pompierii ar putea urma în septembrie: în prezent sunt în consultări cu sindicatele lor.

Motivul principal al nemulțumirii: erodarea puterii lor de cumpărare ca urmare a exploziei facturilor la energie (vor crește cu 80% în octombrie) și a inflației cu două cifre (a fost de 10,1% pe un an în iulie și ar putea ajunge la 13% până la finalul anului, conform Băncii Angliei), notează Le Monde.

La sfârșitul lunii iulie, 2,5 milioane de funcționari publici (profesori, asistente, ofițeri de poliție) au primit de guvernul Johnson creșteri salariale cuprinse între 3,5% și 9%, considerate prea mici pentru a compensa creșterea costului vieții.Apelurile repetate la temperarea măririi salariilor din partea lui Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei, nu au contribuit la calmarea spiritelor.

"Dacă toată lumea încearcă să învingă inflația prin creșterea salariilor sau a prețurilor de vânzare, situația nu se va calma, se va înrăutăți”, a spus Bailey la BBC Radio 4 la începutul lunii august. Mega-profiturile companiilor petroliere sau ale distribuitorilor de energie, care profită de pe urma creșterii prețurilor la gaze, acutizează, de asemenea, furia acumulată.  

Viziune ultraliberală

Sosirea la Downing Street a lui Liz Truss, adeptă a lipsei intervenției statului și a dereglementării, ar putea mobiliza și mai mult sindicatele. În timpul alegerilor primare interne organizate de Partidul Conservator în această vară pentru a-l înlocui pe Boris Johnson, ea a înmulțit atacurile la adresa greviștilor.

"Nu voi lăsa țara să fie luată ostatică de sindicaliști militanți”, a proclamat Truss, care a lăudat-o pe fosta premieră Margaret Thatcher, cunoscută pentru că a înfruntat și a rupt, la începutul anilor 1980, o mișcare sindicală la acea vreme încă foarte puternică.

În ultimele zile, doamna Truss a avut ocazia să-și dezvolte în continuare viziunea ultraliberală, indicând că accentul politicilor publice nu trebuie pus pe "redistribuire” și că este "corect” să fie returnați bani celor mai bogați sub formă de reduceri de taxe.

De asemenea, ea și-a anunțat intenția de a dereglementa în continuare piața muncii din Marea Britanie în detrimentul drepturilor lucrătorilor, de exemplu prin revizuirea legii privind timpul de lucru (moștenită din legislația europeană, care limitează la patruzeci și opt de ore timpul de lucru săptămânal) sau prin stabilirea unei obligativități de serviciu minimal în transporturi.

"Nu deveniți prim-ministrul P&O”, a avertizat Frances O'Grady, șefa Congresului Sindicatului (TUC), federația sindicală din Marea Britanie, referindu-se la compania de feriboturi P&O. care a stârnit indignare în martie prin concedierea bruscă a 800 de muncitori britanici, fără preaviz, pentru a-i înlocui cu forță de muncă ieftină.

"Oamenii simt că au făcut eforturi mari în timpul pandemiei, acceptând adesea înghețarea salariilor. Dar, de atunci, mulți au fost tratați cu dispreț, așa că oamenii sunt supărați”, a spus doamna O’Grady pentru The Guardian.  

Noi cifre sindicale

În acest context degradat, sindicatele încep să freamete. Unite, al doilea cel mai mare sindicat din țară (cu 1,4 milioane de membri), face apel la coordonarea diferitelor acțiuni în desfășurare și intenționează să profite de congresul anual al TUC, din 11 până în 14 septembrie, la Brighton, pentru a amplifica acest mesaj. Sindicatele sunt încă demonizate de conservatori și mass-media de dreapta, care le consideră ilegitime, arătând cu degetul către „baronii” lor (liderii), caricaturizați ca ideologi obtuzi care favorizează confruntarea în detrimentul dialogului.

Mai mult, sindicatele au jumătate din numărul membrilor din 1979, când se aflau la apogeu, cu peste 13 milioane de membri. Doar 12,8% dintre angajații din sectorul privat sunt sindicalizați, față de 50,1% din sectorul public.

Dar popularitatea sindicatelor a crescut incontestabil, grație noilor figuri de la vârf. Ca de exemplu Mick Lynch, secretarul general al sindicatului transporturilor (RMT), care face furori pe platourile de televiziune.

Ele se reînnoiesc și prin alte forme de mobilizare: născută în urmă cu câteva săptămâni, campania "Enough is enough”, care reunește câțiva aleși laburiști și reprezentanți ai sindicatului lucrătorilor din telecomunicații și finanțe (CWU), umple sălile la Londra, Manchester, Liverpool sau Glasgow.

Campania face apel la o zi națională de acțiune pe 1 octombrie.

A fost în sfârșit depășită trauma legată de eșecul grevei minerilor din 1984 împotriva guvernului Thatcher?

"Timp de decenii, această înfrângere amară a neutralizat toată încrederea în mobilizările colective. Dar generația traumatizată s-a pensionat, iar în ultimul deceniu sindicatele și-au reconstruit forțele, concentrându-se mai degrabă pe recrutarea membrilor decât pe negocierile colective. Speranța pare să revină”, spune Jack Saunders, istoric al sindicalismului la University College of London.

Sursa: RADOR