Un raport oficial arată că numărul islamiștilor radicalizați s-a dublat în Franța, în ultimul an. Motivul, potrivit unui expert, este o "islamizare a radicalismului”.

O nouă statistică privind islamiștii radicalizați a surprins neplăcut Franța, notează Frankfurter Allgemeine Zeitung. 8.250 de persoane sunt considerate de autorități ca fiind radicalizate, de două ori mai multe ca în martie anul trecut, când erau 4.015.

Cifra vine de la Ministerul francez de Interne și se bazează pe studii ale poliției, jandarmeriei și Ministerului Educației. 4.590 de cazuri de radicalizare au fost depistate datorită unui număr de urgență creat pentru ca rudele să sesizeze faptul că un membru al familiei s-a radicalizat. 

Statistica, realizată pe 28 ianuarie, ar fi trebui să fie secretă, dar a fost obținută și publicată, marți, de cotidianul Le Figaro, iar cifrele nu au fost dezmințite de către guvern. 70% dintre persoanele radicalizate sunt bărbați. Numărul minorilor este în jur de 20%. În cazul a 38% dintre cei radicalizați este vorba de persoane care s-au convertit la Islam, un procent în creștere, față de precedentele statistici. 

Expertul în Islam Olivier Roy consideră că se poate vorbi nu despre o radicalizare a Islamului, ci despre o "islamizarea radicalismului". Practic toate regiunile Franței, inclusiv Bretania și Alsacia-Lorena, sunt afectate de acest fenomen.

Marile centre urbane cu sururbiile lor continuă să fie fiefurile radicalizaților, Paris, Lyon, Toulouse și Nisa fiind în top.

Din statistică, lipsesc informațiile cu privire la naționalitatea și originea persoanelor radicalizate.