Guvernul francez a decis sâmbătă prelungirea cu două luni, până la 24 iulie, a stării de urgență sanitară în vigoare pentru a lupta împotriva epidemiei de COVID-19.

Introdusă 24 martie, starea de urgență sanitară este prelungită deoarece ridicarea sa la 23 mai "ar fi prematură", "riscurile de revenire a epidemiei" fiind "dovedite în cazul întreruperii bruște a măsurile în vigoare", se arată în proiectul de lege examinat sâmbătă în consiliul de miniștri și care urmează să fie înaintat Parlamentului, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Textul precizează în special condițiile de carantină pentru persoanele care vin în Franța și care sunt infectate cu virusul. Proiectul de lege prevede, de asemenea, introducerea unui "sistem de informare" privind persoanele bolnave și anturajul lor pentru o perioadă maximă de un an.

Peste 24.500 de persoane au murit în Franța, din cauza COVID-19.