Conform calculelor preliminare, în 2022 au fost detectate aproximativ 330.000 de treceri ilegale ale frontierelor externe ale UE, informează lasicilia.it.

Acesta este cel mai mare număr din 2016 și o creștere cu 64% față de anul precedent, potrivit celui mai recent raport Frontex.

După minimul impus de pandemie în 2020, acesta a fost al doilea an consecutiv cu o creștere bruscă a numărului de intrări ilegale.

Ruta Balcanilor de Vest a reprezentat aproape jumătate din total. Sirienii, afganii și tunisienii au reprezentat împreună 47% din sosiri, în 2022.

Numărul sirienilor aproape s-a dublat, ajungând la 94.000 de unități, se arată în raport. Numărul depistărilor în centrul Mediteranei, comparativ cu 2021, a crescut cu mai mult de jumătate, depășind cu mult 100.000 de sosiri.

"Egiptenii, tunisienii și bengalii au fost primele trei naționalități într-un an, care a înregistrat cel mai mare număr de sosiri în această regiune din Libia din 2017 și cel mai mare număr de sosiri din Tunisia în istoria recentă", explică agenția europeană.

sursa: RADOR