Frustrare crescândă a Washingtonului față de cerințele Rusiei în negocierile de încetare a focului

Trump a spus că "este posibil ca acest lucru să fie adevărat", în timp ce se negociază un acord de încetare a focului, scrie lalibre.be.
Vicepreședintele american, JD Vance, a declarat că Rusia cere "prea mult" în negocierile cu Ucraina. Acest comportament frustrează Washingtonul în ceea ce privește negocierile de încetare a focului dintre cele două țări.
Mâna dreaptă a lui Trump a vorbit la o conferință pe teme de securitate la care au participat diverși oficiali militari și diplomatici. El a spus că acționează ca intermediar între cele două părți pentru a găsi un teren comun, dar că nu va ezita să se retragă dacă obiectivele nu sunt îndeplinite.
"Nu aș spune că rușii nu sunt interesați să rezolve această problemă. Ceea ce aș spune este că în acest moment, rușii cer o serie de condiții, o serie de concesii pentru a pune capăt conflictului. Credem că cer prea mult. De acord?", a declarat JD Vance în timpul unui interviu cu președintele Consiliului de Securitate de la München, Wolfgang Ischinger.
Întrebat despre această chestiune, Donald Trump a reacționat: "Este posibil să fie adevărat. Ajungem într-un punct în care va trebui să se ia decizii. Nu sunt mulțumit de asta... Nu sunt mulțumit".
Negocieri fără soluție
Mai mulți oficiali americani de rang înalt încep să fie frustrați de cerințele Rusiei. Emisarul lui Trump, Steve Witkoff, a avut patru discuții cu Putin, dar niciuna dintre aceste negocieri nu a dus la concesii din partea Moscovei.
Vance a menționat din nou amenințarea conform căreia Casa Albă se va "retrage dacă [Trump] ar considera că nu face progrese".
"În special, dorim ca rușii și ucrainenii să convină asupra principiilor de bază pentru angajarea unui dialog. Desigur, Statele Unite sunt bucuroase să participe la aceste discuții, dar este esențial ca rușii și ucrainenii să înceapă un dialog. Credem că acesta este următoarea etapă importantă pe care dorim s-o depășim".
Luna trecută, Trump s-a întâlnit la Vatican cu președintele ucrainean, Zelenski. După întâlnire, președintele american a amenințat Rusia cu sancțiuni din cauza bombardamentelor continue asupra teritoriului ucrainean, în ciuda negocierilor de încetare a focului. "Putin nu avea niciun motiv să tragă rachete asupra zonelor civile, orașelor și satelor în ultimele zile. Asta mă face să cred că poate nu vrea să oprească războiul, că doar îmi transmite mie semnale și că trebuie tratat diferit".
În ciuda nemulțumirii americane, înalți oficiali ruși și-au menținut poziția, cerând o retragere a NATO, limite privind securitatea Ucrainei și un anumit grad de control asupra politicii sale interne.
sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA
Comentarii