Cazul merge la Consiliul de Etică și mandatul republicanului de origine braziliană acuzat de fraudă supraviețuiește, notează Folha Online.

Deputatul republican George Santos, fiu de brazilieni, a scăpat miercuri de un vot pentru revocarea mandatului său din Camera Reprezentanților a Statelor Unite.

Congresmenii democrați reușiseră să forțeze un vot în plen pentru a-l expulza pe Santos din Cameră, dar congresmenii republicani au aprobat o rezoluție pentru a duce cazul la Consiliul de Etică și astfel să evite anularea imediată.

Țintă a criticilor din toate părțile Congresului după ce presa americană a dezvăluit că a mințit într-o serie de privințe ale vieții sale pentru a fi ales deputat, Santos a fost acuzat de procuratura de la New York de comiterea a 13 infracțiuni.

În total, sunt șapte acuzații de fraudă, trei de spălare de bani, una de deturnare de fonduri publice și două de declarații false în fața Camerei. Dacă va fi condamnat, riscă până la 20 de ani de închisoare, pe lângă pedepsele maxime prevăzute. El a plătit o cauțiune de 500.000 de dolari (2,5 milioane de reali) și a fost eliberat în aceeași zi. Santos se declară nevinovat în privința tuturor acuzațiilor și afirmă că este victima persecuției politice.

O zi mai târziu, a încheiat un acord cu Ministerul Public de la Rio de Janeiro într-un proces de înșelăciune. Santos a mărturisit infracțiunea - folosirea de cecuri fără acoperire, care fuseseră furate de la o persoană în vârstă - și a ajuns la un acord pentru stingerea procesului, acceptând să plătească 10.000 reali unei instituții de caritate și 14.000 de reali victimei, proprietarul unui magazin de pantofi.

În această conjunctură, deputatul democrat Robert Garcia (California) a condus votul pentru expulzarea lui Santos, care a ajuns în plenul Camerei miercuri, cu sprijinul colegilor democrați Eric Sorensen (Illinois) și Becca Balint (Vermont).

"George Santos este un fraudulos și un mincinos", a declarat Garcia. Balint apreciază că "democrațiile nu mor peste noapte; ele sunt erodate încet pe măsură ce ne degradăm standardele etice și ne îndepărtăm de valorile noastre". Democrata a mai arătat că faptul că Partidul Republican apără un "mincinos consacrat" este un semn al deteriorării conducerii. Procesul de la Rio de Janeiro a fost, de asemenea, pomenit de parlamentarii democrați ca fiind unul dintre motivele înlăturării lui Santos.

Se pare că expulzarea lui ar necesita un vot a două treimi în Cameră, adică 290 din cele 435 de locuri ale Camerei. Democrații dețin 213 locuri, adică cel puțin 77 republicani ar trebui să voteze împotriva lui Santos. În  lipsa voturilor necesare pentru revocare, republicanii au reușit să ducă acest caz la Consiliul de Etică, oferind astfel supraviețuire lui George Santos. Manevra a fost condusă de republicanul Anthony D'Esposito, care, la fel ca Santos, reprezintă și el New York-ul.

Deși există rezistență față de Santos în aripile mai tradiționale ale Partidului Republican, toți membrii partidului prezenți în Cameră au votat pentru trimiterea cazului la Consiliul de Etică, urmând ceea ce dorea președintele Camerei, Kevin McCarthy. Marți, el afirmase că speră ca acest caz să fie analizat rapid. Republicanii doresc să evite pierderea locului lui Santos într-un moment în care nu au o majoritate atât de confortabilă în Cameră.

În Consiliul de Etică este deja deschisă o altă anchetă împotriva congresmanului încă din luna martie. Organismul este format din cinci deputați republicani și cinci deputați democrați.

Santos a fost ales deputat în luna noiembrie a anului trecut cu un discurs axat pe siguranța publică și agendele morale. După alegeri, însă, ziarul american The New York Times a dezvăluit faptul că politicianul a mințit cu privire la diferite aspecte ale vieții sale pentru a atrage alegători - de la curriculumul academic și profesional la sursele de venit și originile familiale.

Santos a afirmat, de exemplu, că are diplome de la Universitatea de la New York și de la Colegiul Baruch, deși niciuna dintre instituții nu avea o înregistrare a prezenței sale și a susținut că a lucrat la Goldman Sachs și Citigroup, ceea ce nu a fost, de asemenea, dovedit.

Declarațiile false se referă și la originea familiei. El a afirmat că este evreu și că bunicii lui au scăpat de naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial - mai târziu, a justificat că a spus întotdeauna că este "jew-ish", un joc de cuvinte nefolosit în SUA, care ar însemna "mai mult sau mai puțin evreu".

De asemenea, el nu a dezvăluit o căsătorie cu o femeie timp de câțiva ani, încheiată în 2019, ceea ce a ridicat suspiciunea de încălcare a legii imigrației.

După dezvăluirile din Times, mai multe reportaje au arătat că Santos a mințit în alte aspecte ale vieții sale. În luna aprilie, el a spus că va încerca să candideze pentru un nou mandat anul viitor - în sistemul politic american, deputații au un mandat de doar doi ani. 

Sursa: RADOR