Georgienii sunt chemați la urne sâmbătă în cadrul alegerilor locale, ocazie cu care liderii opoziției intenționează să mobilizeze populația pentru a participa la proteste, cu riscul de a se confrunta cu un nou val de represiune, relatează AFP.

Premierul georgian Irakli Kobahidze a promis un răspuns sever al poliției la orice tulburări în țară și pentru a zădărnici obiectivele „revoluționare” ale celor care îndeamnă la proteste.

În opinia sa, obiectivele opoziției sunt sortite eșecului. „Vrem să avertizăm pe toată lumea încă o dată”, a declarat el. „Nu ajungeți să vă petreceți mulți ani după gratii”, a mai spus el.

Aceste alegeri locale sunt boicotate de mai multe partide de opoziție, inclusiv de Mișcarea Națională Unită (UNM), fondată de fostul președinte Mihail Saakașvili, care el însuși și-a îndemnat susținătorii să iasă în stradă.

Pentru partidul de guvernământ Visul Georgian, controlat de miliardarul Bidzina Ivanișvili, votul reprezintă primul test electoral de la criza politică declanșată de alegerile parlamentare din octombrie 2024, pe care le-a câștigat.

Aceste alegeri, denunțate de opoziție ca fiind fraudate, au fost urmate de luni de proteste dur reprimate în această țară din Caucaz, situată între Turcia și Rusia, al cărei guvern este acuzat că s-a apropiat de Moscova printr-o serie de legi represive.

Lideri ai opoziției, jurnaliști și activiști: aproximativ șaizeci de persoane au fost arestate în ultimul an, potrivit ONG-urilor pentru drepturile omului, pentru care miza alegerilor de sâmbătă depășește cu mult simpla reînnoire a mandatelor aleșilor locali.

Amnesty International a declarat într-un comunicat că alegerile au loc pe fondul unor represalii politice grave împotriva figurilor opoziției și a societății civile.

„Cu lideri ai opoziției încarcerați și organizații ale societății civile atacate... Drepturile oamenilor la libertatea de exprimare, asociere și întrunire pașnică sunt înăbușite”, a declarat ONG-ul.

La putere din 2012, Visul Georgian s-a prezentat inițial ca o alternativă liberală la Mihail Saakașvili, lider reformator pro-european care a condus țara timp de aproape zece ani din 2004 și a plecat în exil în Ucraina după ce și-a încheiat cel de-al doilea mandat prezidențial.

Însă, de la invazia Rusiei în Ucraina în 2022, partidul a fost acuzat că dorește o apropiere de Moscova, inclusiv prin măsuri anti-LGBT și o lege privind „agenții străini”, criticată de Uniunea Europeană. Procesul de aderare a Georgiei la UE a fost suspendat.

Formațiunea Visul Georgian respinge aceste acuzații și susține că promovează „stabilitatea” în țară.

Un sondaj recent realizat de Institutul pentru Studii și Analize Sociale estimează cota de popularitate a partidului de guvernământ la aproximativ 36%, opoziția fiind susținută de 54% dintre georgieni.

Această opoziție este divizată însă. În timp ce partidul lui Saakașvili boicotează alegerile locale și cere organizarea de proteste, alte partide, precum Lelo și For Georgia, susțin candidații.

Sursa: Agerpres