Germania a suspendat autorizarea gazoductului Nord Stream 2, cancelarul Olaf Scholz declarând marți că procesul de certificare a acestuia nu poate continua date fiind ultimele acțiuni ale Rusiei, relatează agențiile AFP și Reuters.

„Trebuie să reevaluăm această situație, mai ales în ceea ce privește Nord Stream 2”, a declarat cancelarul german într-o conferință de presă. „Fără această certificare, Nord Stream 2 nu poate fi dat în uz”, a subliniat el.

Anunțul făcut marți de Olaf Scolz vine după ce acesta avertizase luni că recunoașterea independenței regiunilor separatiste Luhansk și Donețk de către Moscova ar reprezenta „o denunțare unilaterală” a acordului de la Minsk în a cărui negociere s-a implicat personal predecesoarea sa, cancelarul Angela Merkel.

Avertismentul lui Scholz a avut loc după o conversație telefonică de ultimă oră cu președintele rus Vladimir Putin, înainte ca acesta să anunțe că Rusia va recunoaște cele două entități separatiste de pe teritoriul Ucrainei ca republici independente.

Olaf Scholz a mai anunțat marți că Berlinul va analiza acum diversificarea importurilor sale de gaze naturale.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a denunțat luni noaptea recunoașterea separatiștilor din estul Ucrainei, anunțând că executivul blocului comunitar pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Scholz și von der Leyen au fost colegi în guvernul Angelei Merkel, primul ocupând portofoliul Finanțelor în timp ce actuala lideră a UE a fost ministru al Apărării.

Germania suspendase inițial procesul de certificare al gazoductului Nord Stream 2 în luna noiembrie a anului trecut, cerând părții ruse să îndeplinească mai multe criterii tehnice. Ultima porțiune a gazoductului ce trece pe sub Marea Baltică a fost finalizată în septembrie.