Un expert austriac specializat în urmărirea fraudelor cu titluri academice a acuzat-o de plagiat pe candidata Verzilor la funcția de cancelar al Germaniei, Annalena Baerbock, afirmând că aceasta a copiat munca altora în cartea ei.

Stefan Weber a afirmat pe blogul său că unele pasaje din cartea Annalenei Baerbock nu au fost scrise de aceasta. "Dacă te uiți mai atent", a scris el, "există mai multe încălcări ale drepturilor de autor", relatează dpa, preluată de Agerpres.

Verzii au respins ferm afirmațiile expertului austriac, un purtător de cuvânt al formațiunii susținând că acuzațiile lui Weber sunt "o încercare de defăimare".

Cartea scrisă de Annalena Baerbock "Now. How we renew our country" ("Acum. Cum ne reînnoim țara") a fost publicată pe 21 iunie și nu este un text academic, pentru care s-ar aplica standardele stricte ale unei lucrări științifice.

În cartea sa de 240 de pagini, Baerbock scrie despre conceptele politice ale Verzilor, alături de anecdote personale, fără a utiliza note de subsol pentru a menționa sursele.

Weber, care a analizat, de asemenea, inexactități în Curriculum vitae al dnei Baerbock, enumeră mai multe pasaje la care texte asemănătoare pot fi găsite în alte publicații, inclusiv articole ale autorului american Michael T Klare sau în revista Der Spiegel.